China: declinul vânzărilor auto s-a accentuat în ianuarie

Piaţa auto chineză - cea mai mare din lume - a înregistrat în ianuarie o scădere a vânzărilor de 15,8%, a şaptea lună consecutivă de declin, după un recul de 13% în decembrie şi 14% în noiembrie, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM), transmite Reuters.
Economica.net - lun, 18 feb. 2019, 18:35
China: declinul vânzărilor auto s-a accentuat în ianuarie

Luna trecută, s-au livrat în China 2,37 milioane de vehicule.

„Vânzările auto au continuat să scadă în ianuarie, şi nu sunt semne de îmbunătăţire. Estimăm un declin semnificativ şi în februarie, pe fondul încetinirii economiei, a scăderii consumului în oraşele mici şi mijlocii”, a avertizat Xu Haidong, asistentul secretarului general al CAAM.

Vânzările de vehicule electrice electrice şi hibride au crescut luna trecută cu 140%, la 95.700 unităţi, sprijinite de subvenţiile oferite de autorităţile de la Beijing.

Piaţa auto chineză ar urma să înregistreze un ritm lent de creştere în 2019, deoarece expansiunea economică slabă ar putea afecta consumul, a avertizat luna trecută Asociaţia Producătorilor Auto din China.

Aproximativ 28 milioane de vehicule vor fi vândute probabil în China anul acesta, aproape de nivelul din 2018. Livrările de vehicule comerciale ar putea creşte cu 1%, la 4,4 milioane de unităţi, în timp ce vânzările de automobile electrice şi hibride vor înregistra un avans de 33%, la aproximativ 1,6 milioane de unităţi, previzionează analiştii CAAM.

Schimbările structurale din sectorul auto se vor intensifica, cel mai rapid avans urmând să se înregistreze pe segmentul maşinilor de nivel mediu şi premium, SUV-uri, automobile electrice şi hibride, apreciază Shi Jianhua, adjunctul secretarului CAAM.

Datele Asociaţiei Producătorilor Auto din China arată că anul trecut vânzările de maşini de pasageri au totalizat 22,35 milioane, în scădere cu 5,8% faţă de 2017. Este primul declin pe piaţa auto chineză din ultimii 28 de ani.

Războiul comercial şi scăderea acţiunilor companiilor chineze i-au descurajat pe cumpărători, ceea ce înseamnă noi probleme pentru o industrie care se confruntă deja cu semnale de alarmă la nivel mondial.

Totuşi, afirmă Shi, piaţa auto din China încă are un potenţial ridicat de creştere deoarece numărul locuitorilor care deţin maşini este încă scăzut comparativ cu nivelul mediu pe plan global.

Datele oficiale arată că cetăţenii chinezi deţineau aproximativ 240 de milioane de vehicule la finele lui 2018, în creştere faţă de 22,85 milioane de unităţi în 2017.

Ceea ce se întâmplă în China nu este decât o reflectare a situaţiei la nivel mondial, unde creşterea preţurilor, tensiunile politice, scăderea apetitului pentru automobilele diesel şi noile servicii de car-sharing încep să reducă cererea de automobile pe pieţe precum Marea Britanie şi SUA. În condiţiile în care şi ultima mare speranţă, China, începe să dea semne de scădere a vânzărilor, industria auto mondială ar putea fi deja în recesiune, susţin analiştii de la RBC Capital Markets.

De asemenea, analiştii de la Goldman Sachs Group se aşteaptă ca livrările de automobile în China să scadă cu 7% în acest an, fiind posibil ca vânzările să îşi revină în 2020 cu o creştere de 3%.

Specialiştii se aşteaptă ca în acest an avansul economic pentru a doua mare economie a lumii să încetinească până la 6,2%, de la 6,6% în 2018, pe măsură ce incertitudinile cu privire la războiul comercial se vor adăuga la diminuarea încrederii consumatorilor.

„Creşterea economică generală este un factor cheie pentru cererea de automobile. O creştere continuă a pieţei auto vine ca urmare a majorării veniturilor disponibile ale consumatorilor şi a aşteptărilor referitoare la acest lucru”, susţine Patrick Yuan, analist la Jefferies Hong Kong Ltd.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...