OUG 114: ANRE prorogă termenul pentru transmiterea cifrei de afaceri la care se plăteşte contribuţia de 2%, dar nu anunţă termenul

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat pe site-ul propriu că prorogă termenul până la care companiile energetice trebuie să transmită cifra de afaceri pe baza căreia se va calcula contribuţia de 2% stipulată în OUG 114/2018, fără a preciza însă care este noul termen de furnizare a acestor date.
Economica.net - mar, 19 feb. 2019, 12:28
OUG 114: ANRE prorogă termenul pentru transmiterea cifrei de afaceri la care se plăteşte contribuţia de 2%, dar nu anunţă termenul

„Având în vedere prevederile Ordinului ANRE nr. 224/2018 de aprobare a tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de ANRE în anul 2019, precum şi prevederile proiectului de ordin privind aprobarea Metodologiei privind calculul şi stabilirea contribuţiei băneşti anuale prevăzute la art. 2 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea ANRE, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, astfel cum a fost introdus prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi de modificare a Ordinului 224/2018, proiect care, în prezent, se află pe circuitul de avizare/aprobare, termenul pentru transmiterea cifrei de afaceri realizate de titularii de licenţe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice şi termice în cogenerare pentru componenta energia electrică şi al gazelor naturale din activităţile ce fac obiectul licenţelor acordate de ANRE se prorogă până la o dată care va fi comunicată ulterior”, se arată în anunţul ANRE.

Anterior, tot marţi, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că instituţia pe care o reprezintă a solicitat prorogarea cu un an a termenului de aplicare a contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru companiile din energie, prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă 114/2018.

„Am cerut prorogare pe un an, apoi vom mai analiza”, a spus Vişan, la ZF Power Summit.

În urmă cu aproape o săptămână, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu prim-ministrul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, a reieşit că aceasta este excesivă şi este posibil să se renunţe la ea. Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, în aceeaşi zi, că o eventuală modificare a OUG 114 va fi luată după o discuţie în Coaliţia de guvernare şi la nivelul Executivului.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...