OMV Petrom: Vrem să continuăm proiectul din Marea Neagră. Acum nu se întrunesc toate condiţiile pentru ca noi şi Exxon să luăm decizia finală

OMV Petrom îşi doreşte foarte mult să continue proiectul de gaze din Marea Neagră, însă, deocamdată, nu se întrunesc condiţiile necesare pentru a fi luată decizia de a merge mai departe, a declarat, miercuri, Christine Verchere, CEO al OMV Petrom, într-o conferinţă pe teme energetice.
Economica.net - mie, 20 feb. 2019, 09:18
OMV Petrom: Vrem să continuăm proiectul din Marea Neagră. Acum nu se întrunesc toate condiţiile pentru ca noi şi Exxon să luăm decizia finală

„Marea Neagră este o oportunitate uriaşă pentru OMV Petrom şi pentru România. Însă, pentru a merge mai departe, este nevoie să ai piaţă liberă de gaze, fiscalitate stabilă şi infrastructură-cheie. Este un proiect cu adevărat important şi ne dorim să mergem mai departe, aşa că vom continua să dialogăm cu autorităţile, care, şi ele, vor să mergem mai departe, să găsim cea mai bună soluţie”, a spus oficialul companiei petroliere.

Ea a arătat că în prezent nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru ca OMV Petrom şi ExxonMobil, compania parteneră în proiectul Neptun Deep, să ia decizia finală de investiţii.

„Investitorii au nevoie de stabilitate, de predictibilitate. Este un criteriu atât de important pentru o investiţie atât de importantă. Trebuie să ştim cât va fi factura fiscală, trebuie să înţelegem pe cel fel de piaţă activăm şi avem nevoie de o piaţă liberă”, a susţinut Verchere.

Oficialul OMV Petrom a amintit că România importă doar 12% din consumul de gaze şi a apreciat că „acest lucru este ceva fenomenal, însă este nevoie de investiţii să rămână aşa”.

Pentru acest an, compania a anunţat că va scădea cu 17% nivelul investiţiilor, până la 3,7 miliarde de lei, de la 4,3 miliarde de lei în 2018, ca urmare a instabilităţii legislative.

Întrebată unde va fi vândut gazul din Marea Neagră, Verchere a arătat că prima piaţă vizată este cea mai apropiată, respectiv România, însă a reiterat că, în acest sens, un rol crucial îl joacă infrastructură necesară.

„Este foarte important să fie protejat consumatorul vulnerabil, pe măsură ce preţul energiei creşte”, a subliniat oficialul Petrom.

La începutul acestei luni, în raportul privind rezultatele anului trecut, compania preciza că mediul legislativ actual din România nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în Marea Neagră, în contextul în care, în ultimele luni, s-a observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate, fapt ce sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri.

„Un cadru fiscal şi de reglementare stabil, predictibil şi favorabil investiţiilor reprezintă o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea investiţiilor noastre viitoare, atât onshore, cât şi offshore. Legea privind activităţile offshore a intrat în vigoare la jumătatea lunii noiembrie 2018. La sfârşitul anului 2018, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 114, introducând măsuri care afectează mai multe sectoare. Printre aspectele principale care afectează activitatea noastră se numără stabilirea de preţuri reglementate la gaze naturale şi energie electrică pe o perioadă de trei ani, precum şi majorarea contribuţiei financiare aplicate cifrei de afaceri din activităţile de gaze naturale şi energie electrică. Actualmente, suntem în curs de evaluare a impactului asupra operaţiunilor noastre, deoarece legislaţia secundară încă nu a fost emisă”, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, în privinţa riscului de reglementare, societatea se află în dialog cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie.

„În ultimele luni am observat o serie de iniţiative fiscale şi de reglementare discutate şi/sau implementate. Acest lucru sporeşte volatilitatea legislativă şi influenţează întreg mediul de afaceri”, afirmă compania.

În ceea ce priveşte zăcămintele din Marea Neagră, în opinia reprezentanţilor OMV Petrom, mediul legislativ actual nu oferă „premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde”.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...