Iohannis nu aprobă bugetul pe 2019. Anunţă că a sesizat Curtea Constituţională

Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa legii bugetului pe anul 2019. Astfel, decizia de aprobare a legii bugetului este amânată. Preşedintele a precizat că va sesiza CCR şi în privinţa legii de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.
Economica.net - vin, 22 feb. 2019, 09:32
Iohannis nu aprobă bugetul pe 2019. Anunţă că a sesizat Curtea Constituţională

„Voi sesiza astăzi CCR pe bugetul 2019”, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Pe piaţa interbancară se simt tensiuni legate de creşterea dobânzilor pe fondul lipsei de lichidităţi în piaţă. Fenomenul este dublat de presiunile pe deprecierea leului, alimentate de deficitele structurale, dar şi de neaprobarea bugetului de către preşedintele Iohannis.

Euro a crescut, pe piaţa interbancară, la 4,76 lei, faţă de 4,75 lei, cursul BNR anunţat ieri. Pe 25 ianuarie, euro a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,7648 lei/euro – curs BNR.

Indicii ROBOR la trei şi şase luni au stagnat astăzi. Ieri ROBOR 3M şi ROBOR 6M au atins cele mai ridicate valori din ultimele trei luni.

Situaţia lipsei de lichidităţi pare să se schimbe luni, 25 februarie, când Ministerul Finanţelor va vărsa în piaţă aproximativ şase miliarde de lei, prin plata unei emisiuni de obligaţiuni ajunse la scadenţă. Banii vor ajuta dobânzile interbancare, dar vor fi în defavoarea leului. Tot aşa cum inexistenţa unui buget ratificat este în favoarea preşedintelui, dar în detrimentul leului.

„Există, din păcate, şi aspecte de neconstituţionalitate în acest buget. Bugetul ruşinii naţionale nu doar că pune în pericol economia românească, ci are aspecte clare de neconstituţionalitate. Nu se respectă obligaţii asumate de România faţă de UE din care facem parte, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării şi principiului subsidiarităţii. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi CCR pe bugetul 2019, bugetul ruşinii naţionale”, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a precizat că va sesiza CCR şi în privinţa legii de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

În opinia preşedintelui, bugetul este unul „nerealist, supraevaluat şi întârziat”.

„Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereuşitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiţiei şi asta este prima mare minciună din buget”, a afirmat Iohannis.

El a amintit că, în conformitate cu legea, PSD trebuia să prezinte bugetul pe 15 noiembrie anul trecut.

„Vă spun eu de ce au întârziat: ei nu vor să se realizeze investiţii, fiindcă nu au bani, de aceea au întârziat bugetul cu trei luni de zile”, a explicat şeful statului.

Preşedintele a criticat şi declaraţiile cu privire la spitalele regionale.

„Acum câteva zile, ministrul PSD, întrebat fiind cum este cu spitalele regionale, mult discutatele spitale, promisele spitale regionale, a răspuns stupefiant. Zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare. Auzi: în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare! Păi ăştia nici nu vor să realizeze spitalele. Nu vor să realizeze investiţii publice, promit şi nu fac. În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanţarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din 270 de milioane propuse pentru finanţarea partidelor”, a spus Iohannis.

El a susţinut că această sumă este mai mare de 20 de ori faţă de anul electoral 2016. „PSD şi-a tras bani de 20 de ori mai mult”, a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, „o victimă sigură a acestui buget este administraţia locală”.

„Comunităţile locale din România primesc un miliard de lei mai puţin decât anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără aceşti bani? Cum să-şi realizeze investiţiile? Evident că nu şi le pot realiza. Primăriile vor trebui să abandoneze investiţii locale importante pentru a face faţă acestui buget”, a declarat preşedintele Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...