Carrefour anunţă restructurări în Italia

Carrefour, cel mai mare retailer alimentar european, ar putea concedia aproximativ 4% din forţa sa de muncă din Italia - sau până la 590 de angajaţi - şi ar putea renunţa la cinci din cele 51 de hipermarketuri din această ţară, din cauza declinului vânzărilor, conform planului său de afaceri pentru perioada 2019 - 2022, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 25 feb. 2019, 17:05
Carrefour anunţă restructurări în Italia

Planul, prezentat sindicatelor luna aceasta, prevede investiţii de aproximativ 400 milioane de euro (454 milioane de dolari) pentru a majora investiţiile în e-commerce şi pentru a extinde reţeaua de magazine de proximitate din Italia cu încă 300 de unităţi.

Concedierile din Italia vin pe fondul intenţiei coaliţiei aflate la guvernare de a adopta o lege care să forţeze închiderea centrelor comerciale şi a supermarketurilor din afara centrelor oraşelor timp de 26 de duminici pe an.

Principalele pieţe din Europa ale Carrefour sunt Franţa, Spania şi Italia.

Anul trecut, vânzările Carrefour pe piaţa italiană au scăzut cu 4%, pe fondul concurenţei, în special din partea retailerilor online.

Compania a anunţat că va încerca să reducă la minim concedierile şi unde va fi posibil ele se vor realiza printr-o schemă de plecări voluntare.

În luna ianuarie, Carrefour a prezentat un plan care vizează reducerea costurilor şi a numărului de locuri de muncă, majorarea investiţiilor în e-commerce şi încheierea unui parteneriat în China, în ideea de a stimula profitul şi veniturile pentru a putea concura cu distribuitorul online Amazon.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ şi 15 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerţ online.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...