Peste 11.000 de români au investit în titlurile de stat prin Programul Tezaur

Suma investită de români în titlurile de stat destinate exclusiv populaţiei a fost de 694,43 milioane de lei, informează, luni, Ministerul Finanţelor Publice, într-un comunicat.
Economica.net - lun, 25 feb. 2019, 18:01
Peste 11.000 de români au investit în titlurile de stat prin Programul Tezaur

„În data de 22 februarie s-a încheiat perioada de subscriere pentru emisiunile de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei lansate de Ministerul Finanţelor Publice, cu maturităţi de 2, 3 şi 5 ani, iar suma investită de români a fost de 694.429.573 lei”, se spune într-un comunicat al MFP.

Titlurile de stat din Programul Tezaur au putut fi achiziţionate, atât prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, cât şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: pentru emisiunea cu maturitate de 2 ani – prin trezorerii: 256.786.956 lei (număr de investitori 5.503) şi prin Poşta Română: 31.088.458 lei (număr de investitori 1.007); emisiunea cu maturitate de 3 ani – prin trezorerii: 115.998.468 lei (număr de investitori 1.975) şi prin Poşta Română: 11.981.445 lei (număr de investitori 416); emisiunea cu maturitate de 5 ani – prin trezorerii: 262.753.637 lei (număr de investitori 1.964) şi prin Poşta Română: 15.820.609 lei (număr de investitori 389).

Emisiunea cu maturitate de 2 ani are o dobândă anuală de 4%, emisiunea cu o maturitate de 3 ani are o dobândă anuală de 4,5%, iar emisiunea cu o maturitate de 5 ani are o dobândă anuală de 5%.

„Le mulţumim celor peste 11.000 de români care au avut încredere în Guvernul României şi au investit în medie circa 12.700 de euro (60.460 de lei) în titluri de stat. Fiecare dintre ei va beneficia de cele mai bune dobânzi de pe piaţă de 4%, 4,5%, respectiv 5% cât şi de venituri neimpozabile. Vom continua să îndeplinim toate promisiunile din programul de guvernare şi vom depune toate eforturile pentru a le asigura românilor un nivel de trai de comparabil cu standardele europene”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Titlurile au putut fi cumpărate de persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile.

„Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi în lunile următoare”, dă asigurări MFP.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...