Transportul în comun: Cât de mulțumită este populația la nivel global

Peste jumătate (52%) dintre consumatorii la nivel global sunt nemulţumiţi de experienţa utilizării transportului în comun, maşina personală rămânând principalul mijloc de transport atât pentru a face naveta la serviciu (60%), cât şi pentru a călători în interes personal (61%), potrivit rezultatelor unui studiu care analizează tendinţele şi provocările în zona transportului public şi a parcării, având în vedere creşterea populaţiei şi modelele de migraţie urbană.
Economica.net - mar, 26 feb. 2019, 14:24
Transportul în comun: Cât de mulțumită este populația la nivel global

De asemenea, o treime dintre cei chestionaţi (37%) se aşteaptă ca durata călătoriei cu transportul public să crească în următorii cinci ani, iar 46% dintre consumatorii la nivel global au observat deja o creştere a timpului de călătorie.

În ceea ce priveşte utilizarea maşinii, aceasta e folosită de doar 42% din respondenţii cu vârsta între 18-25 de ani. Cel mai neplăcut aspect al deplasării cu maşina personală este încercarea de a găsi un loc de parcare, acest motiv fiind menţionat de 64% dintre respondenţi. Acesta este urmat de riscul de a primi o amendă pentru un timp de parcare mai lung decât cel anticipat (44%) şi de plata unui timp mai mare de parcare decât cel necesar (42%), se arată în studiul efectuat de Visa şi Universitatea Stanford.

Cât priveşte utilizarea transportului public, mai puţin de jumătate dintre respondenţi (44%) utilizează transportul public pentru alt scop decât personal, iar procentul creşte la 54% în cazul deplasărilor în scop personal.

În plus, complexitatea plăţilor este cauza multora dintre nemulţumirile respondenţilor. Astfel, dacă plata ar fi simplificată, utilizarea transportului în comun ar creşte în medie cu 27%. Un procentaj de 47% dintre respondenţi au indicat ca fiind o problemă existenţa biletelor diferite pentru tipurile de transport, iar 44% dintre respondenţi au indicat ca fiind o problemă faptul că nu cunosc dinainte suma de plată. 41% dintre respondenţi au spus că serviciile care pot fi achitate doar cu numerar sunt un inconvenient. Aceste frustrări fac mai puţin probabil ca ei să utilizeze mijloacele de transport în comun şi fac mai probabilă utilizarea maşinilor personale, comentează sursa.

În cazul utilizatorilor de autoturisme, 47% dintre aceştia şi-ar dori inovaţii prin intermediul cărora să aibă acces la recomandări privind cel mai ieftin combustibil disponibil, iar 35% dintre şoferi şi-ar dori o aplicaţie care să recunoască locul unde aceştia alimentează, iar plata să fie efectuată direct din aplicaţie.

Plăţile se află în centrul oricărei modalităţi de transport şi vor continua să fie tot mai integrate, pe măsură ce tot mai multe oraşe adoptă tehnologia contactless în transportul public, plăţile digitale pentru servicii de parcare şi de închiriere, spre exemplu de biciclete sau scutere, potrivit studiului.

„Viitorul succes al oraşelor noastre se împleteşte – şi se bazează pe – viitorul transportului şi al mobilităţii. Visa şi partenerii noştri au un rol important atât în asigurarea unei experienţe de plată optimizate pentru milioane de persoane din întreaga lume, cât şi în sprijinirea autorităţilor din domeniul transportului public în demersul de a dezvolta soluţii de transport durabile şi convenabile”, a explicat Mike Lemberger, SVP, Product Solutions Europe, Visa.

„Dacă ne uităm la peisajul tehnologic, există deja multe produse care ar putea rezolva cu uşurinţă frustrările zilnice ale oamenilor privind transportul. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste soluţii nu ar trebui dezvoltată în mod izolat. O provocare majoră constă, aşadar, în primul rând, în identificarea tehnologiilor relevante care oferă produse adecvate pentru piaţă, apoi în gestionarea implementării împreună cu un grup variat de părţi interesate, printre care furnizorii de servicii de mobilitate, companiile de tehnologie, proprietarii de infrastructură şi agenţiile de transport public. Din cercetările noastre, considerăm că multe dintre aceste schimbări minore, treptate, au potenţialul de a face diferenţa în domeniul transporturilor, fie că este vorba de găsirea parcării, de obţinerea celui mai bun preţ pentru alimentarea cu combustibil sau de planificarea călătoriei în transportul public”, a concluzionat Herman Donner, cercetător post-doctoral la Universitatea Stanford şi co-autor al raportului.

Visa, în colaborare cu Universitatea Stanford, a lansat unul dintre cele mai cuprinzătoare studii globale care analizează cererea în creştere pentru servicii de transport public şi privat şi rolul important pe care plăţile digitale îl au în susţinerea unei dezvoltări durabile. Pornind de la expertiza proprie în colaborarea cu operatorii de transport, companiile auto şi start-up-urile de tehnologie, Visa a comisionat raportul global ‘Viitorul transportului: mobilitatea în era metropolelor’ pentru a înţelege mai bine provocările actuale şi viitoare pentru transportul în comun. Concluziile studiului au fost completate de perspectiva oferită de experţii de la Universitatea Stanford asupra inovaţiilor existente şi cele care vor fi disponibile într-un orizont de timp apropiat, pentru a evalua mai bine decalajele tehnologice.

Studiul reflectă opiniile a 19.384 de consumatori din 19 ţări şi identifică provocările semnificative cu care se confruntă centrele urbane în creştere. Respondenţii au fost reprezentaţi în proporţie de 65% de persoane care locuiesc în interiorul/în centrul oraşelor, restul de 35% fiind persoane care locuiesc în zona metropolitană şi suburbii. Peste jumătate (55%) sunt angajaţi cu normă întreagă. Toate interviurile au fost derulate online pe parcursul lunii iulie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...