MDRAP a emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Vasile-Daniel Suciu, s-a întâlnit marţi, la sediul MDRAP, cu Gheorghe Popescu, consilier onorific al premierului, la o zi după ce a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua din Bucureşti, una din cele patru arene ce vor fi realizate de minister, în vederea organizării unor meciuri de la EURO 2020, potrivit unui comunicat. 
Economica.net - mar, 26 feb. 2019, 16:12
MDRAP a emis ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la stadionul Steaua

„Este extrem de important să urmărim termenele şi să verificăm în mod constant stadiul şi calitatea execuţiei lucrărilor la aceste obiective, atât pentru a ne respecta angajamentele asumate faţă de UEFA, cât şi pentru a beneficia de baze sportive moderne, sigure şi eficiente, care să ridice Bucureştiul la un nivel de infrastructură sportivă similar cu cel al marilor oraşe europene”, a declarat subliniat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

Stadionul Steaua va avea o capacitate de 31.254 de locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro (cu TVA, taxe şi cote incluse). În urma finalizării etapei de proiectare şi a obţinerii autorizaţiei de construire, ”proiectul final optimizează soluţia propusă în cadrul studiului de fezabilitate atât din punct de vedere arhitectural, cât şi al spaţiilor suplimentare şi costurilor de operare”.

Suprafaţa construită a crescut cu 12.000 mp (ajungând la 82.000 mp), iar noul proiect permite optimizarea fluxului de spectatori, păstrarea intactă a bazelor de antrenament deja existente în cadrul complexului, precum şi creşterea numărului de locuri de parcare la peste 570 de locuri. O altă îmbunătăţire se referă la crearea de spaţii de antrenament la nivelul parterului (ex: tir sportiv, box, lupte, tenis de masă, bowling etc.) şi a peste 1.400 de mp de spaţii administrative, cu păstrarea costurilor în exploatare.

Pentru stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu marţi s-a emis ordinul de începere a demolării, arena urmând să aibă după reconstrucţie 14.000 de locuri şi o suprafaţă de joc de 105 m lungime şi 68 m lăţime. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de euro (cu TVA, taxe şi cote incluse).

Stadionul Naţional de Rugby ”Arcul de Triumf” urmează a fi reabilitat, modernizat şi transformat într-un Centru sportiv de excelenţă, cu o capacitate de 8.207 locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 24 milioane euro cu TVA, taxe şi cote incluse.

Pentru Stadionul Dinamo s-a dorit iniţial reabilitarea arenei existente, însă, din motive juridice privind amplasamentul, acesta nu poate fi preluat în cadrul programelor derulate de Compania Naţională de Investiţii (CNI). Clubul Sportiv Dinamo a depus la CNI documentaţia vizând un alt amplasament destinat construcţiei unui stadion nou. În prezent, au fost contractate lucrările de realizare a studiilor de prefezabilitate, respectiv fezabilitate. În vederea aprobării acestor studii, este necesara suplimentarea suprafeţei de teren pusă la dispoziţie astfel încât să fie respectate prevederile UEFA, dar şi cele ale ISU privind evacuarea spectatorilor. De asemenea, dată fiind modificarea indicatorilor urbanistici, este necesara elaborarea şi avizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal de către Primaria Sectorului 2, sarcină îi revine exclusiv Clubului Sportiv Dinamo, precizează comunicatul ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...