AFIR a selectat proiecte de finanţare de 53,4 milioane de euro pentru ferme mici şi de familie

Un număr de 110 proiecte de finanţare, în valoare de 53,407 milioane de euro, pentru investiţii în exploataţii agricole pentru ferme mici şi ferme de familie au fost selectate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), informează AFIR într-un comunicat.
Economica.net - joi, 28 feb. 2019, 16:47
AFIR a selectat proiecte de finanţare de 53,4 milioane de euro pentru ferme mici şi de familie

Rezultatele selecţiei au fost incluse în raportul de selecţie lunar aferent submăsurii 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, etapa lunară 1 (03.09.2018-30.09.2018), componenta ferma de familie şi ferma mică.

În cadrul acestei prime etape lunare au fost depuse un număr total de 178 cereri de finanţare, dintre care au fost selectate 110 proiecte, cu un punctaj între 91 şi 83 de puncte.

„În prima etapă de selecţie, avem proiecte care sunt eligibile, dar fără finanţare, ceea ce ne arată faptul că necesitatea capitalizării fermelor de familie şi a fermelor mici este mult mai mare decât alocarea pe care am avut-o în această sesiune. De asemenea, numărul proiectelor neconforme sau neeligibile s-a redus considerabil faţă de alte perioade. Depunerea unui număr atât de mare de cereri de finanţare, precum şi punctajele ridicate obţinute la selecţie, ne demonstrează faptul că am reuşit să venim în sprijinul beneficiarilor în această sesiune în care am introdus obţinerea extrasului de carte funciară de către AFIR şi depunerea cererilor de finanţare semnate electronic. Reamintim solicitanţilor care nu au deţinut semnătura electronică la depunere, în cazul în care vor fi selectaţi pentru finanţare, vor avea obligaţia să deţină certificatul digital calificat la momentul contractării”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Alocarea financiară stabilită pentru submăsura 4.1, disponibilă în sesiunea 2018, a fost de 303 milioane de euro, împărţită astfel: sectorul vegetal a avut alocate 53 milioane de euro, cel zootehnic 111 milioane de euro, zona montană a dispus de 80 milioane de euro (vegetal şi zootehnic), iar fermele de familie şi fermele mici – de 59 milioane de euro. Pragul minim de selecţie al proiectelor aferente submăsurii 4.1 a fost de 25 puncte.

Fondurile alocate submăsurii 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” (pentru întreg teritoriul naţional), componentele sector vegetal, ferma de familie şi fermă mică, au fost epuizate înainte de termenul limită, respectiv 31 martie 2019, ora 16:00.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...