Brexit: Noi discuţii între Londra şi Uniunea Europeană, la mai puţin de o lună până la „divorţ”

Cu mai puţin de o lună înainte de Brexit, negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene se reunesc marţi la Bruxelles, în încercarea de a găsi un compromis susceptibil să convingă parlamentul britanic să voteze ''acordul de divorţ'' şi să evite şocul unei separări brutale, notează AFP.
Economica.net - mar, 05 mart. 2019, 09:43
Brexit: Noi discuţii între Londra şi Uniunea Europeană, la mai puţin de o lună până la

Întâlnirea, ce are loc înaintea unei săptămâni cruciale pentru premierul britanic Theresa May, este prevăzută pentru ora locală 17:00 (16:00 GMT). Aceste noi discuţii îi vor reuni pe negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, pe ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, şi pe consilierul juridic al guvernului britanic, Geoffrey Cox.

Theresa May încearcă să obţină noi garanţii privind acordul de retragere, în speranţa că acesta va fi adoptat de parlament până la 12 martie.

Dacă deputaţii britanici îl resping din nou, May le va cere pe 13 martie să declare că doresc ieşirea din UE fără un acord. În cazul în care ei refuză, şefa executivului le va prezenta în 14 martie o propunere de amânare ”limitată” a Brexitului, dincolo de data de 29 martie 2019.

Însă liderii europeni, care exclud renegocierea acordului de retragere, au avertizat deja că, pentru a fi acceptată, orice amânare va trebui să fie justificată temeinic.

Fără a ceda nimic pe fond, Michel Barnier a indicat, într-un interviu acordat sâmbătă mai multor publicaţii europene, că Uniunea Europeană ar fi pregătită să furnizeze garanţii suplimentare Regatului Unit în vederea facilitării votului britanic.

Aceste garanţii vizează mecanismul ”backstop” (aşa-numita ”plasă de siguranţă”), principala cauză a impasului după respingerea masivă a acordului de retragere de parlamentul britanic, în luna ianuarie.

Acest dispozitiv a fost conceput pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în vederea apărării acordurilor de pace din 1998 şi, de asemenea, a integrităţii pieţei unice europene. El ar menţine Regatul Unit într-o uniune vamală cu UE şi prevede o aliniere mai accentuată la normele UE în cazul Irlandei de Nord.

Aşa cum au reamintit europenii, după Brexit mărfurile care vor sosi în Irlanda de Nord vor intra în Irlanda şi în acelaşi timp pe piaţa europeană.

În ceea ce o priveşte, Londra ar dori ca mecanismul ”backstop” să fie limitat în timp şi doreşte să fie autorizată să îi pună capăt în mod unilateral, ceea ce europenii refuză.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...