China anunţă reduceri de taxe de 298 de miliarde de dolari pentru a stimula creşterea economiei

Premierul chinez Li Keqiang a prezentat marţi planurile de sprijinire a economiei Chinei, avertizând că ţara se confruntă cu "o bătălie dificilă", transmit BBC, Kyodo şi Reuters.
Economica.net - mar, 05 mart. 2019, 10:50
China anunţă reduceri de taxe de 298 de miliarde de dolari pentru a stimula creşterea economiei

Oficialul a deschis lucrările Congresului Naţional al Poporului (parlamentul chinez), care se reuneşte în sesiune plenară anuală timp de două săptămâni.

Li Keqiang a anunţat că PIB-ul Chinei ar urma să înregistreze o creştere mai lentă anul acesta, de 6% – 6,5%, faţă de o expansiune de 6,5% previzionată în 2018. Economia chineză este afectată de războiul comercial cu SUA, de încetinirea economiei mondiale şi de atenuarea cererii pe plan intern.

Pentru a stimula economia, autorităţile vor adopta măsuri de relaxare fiscală şi vor acorda reduceri de taxe în valoare de aproape două miliarde de yuani (298 miliarde de dolari ), a afirmat premierul chinez. Acesta a adăugat că vor fi majorate cheltuielile în infrastructură şi va creşte accesul firmelor străine la piaţa chineză.

TVA pentru transporturi şi construcţii va fi redus de la 10% la 9%, iar pentru industrie de la 16% la 13%, a anunţat Li Keqiang.

Economia Chinei a înregistrat o performanţă sub aşteptări în 2018, cu o creştere anuală de 6,6%, după un avans de 6,8% în 2017, arată datele publicate recent de Biroul Naţional de Statistică. Este cel mai lent ritm de creştere din 1990 şi vine pe fondul atenuării cererii pe plan intern şi al efectelor războiului comercial cu SUA.

Oficialii de la Beijing s-au angajat să stimuleze consumul prin subvenţii la diverse achiziţii, de la maşini la electrocasnice. Dar veniturile disponibile se reduc, iar datoriile gospodăriilor sunt în creştere.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...