Cuc despre „greva pentru autostrăzi”: Trebuie să fim mai performanţi şi să arătăm că s-au făcut foarte mulţi paşi în infrastructura rutieră

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat miercuri, la Câmpia Turzii, că înţelege motivul pentru care "greva pentru autostrăzi" atrage tot mai mulţi adepţi, pentru data de 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute şi că din acest motiv consideră că e nevoie ca instituţiile abilitate să fie mai performante şi să arate că s-au făcut mulţi paşi în infrastructura rutieră.
Economica.net - mie, 06 mart. 2019, 17:27
Cuc despre

„Înţeleg problema, sunt în asentimentul tuturor că trebuie să accelerăm. Dacă în primul mandat al meu am lansat proiecte de 3 miliarde de euro, în acest mandat îmi doresc să avem poate şi mai multe proiecte lansate, dar în acelaşi timp să avem şi concretizaţi kilometri de autostradă cât mai mulţi, vorbesc stadiu fizic implementat. Trebuie să fim mai performanţi decât am fost până acum şi să arătăm că s-au făcut foarte mulţi paşi în infrastructura rutieră, proiecte, stadiu fizic avansat, kilometri daţi în folosinţă, trebuie să accelerăm procedurile astfel încât să nu mai existe astfel de nemulţumiri”, a declarat Răzvan Cuc.

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a spus că această „grevă pentru autostrăzi” este un semnal de alarmă pe care instituţia sa l-a recepţionat ca atare.

„Este clar un semnal de alarmă, este un semnal pe care l-am recepţionat şi personal, şi împreună cu colegii din companie, adică nu doar am citit o ştire şi am trecut cu vederea, am răsfoit. Nu. Deci chiar ţinem cont de acest protest, în sensul că încercăm şi suntem convinşi că vom merge un pic spre îmbunătăţirea performanţelor companiei. (…) Reorganizare, restructurare, fără concedieri. Discutăm de o eficientizare a companiei. (…) Reorganizarea a început din 2014, compania s-a reorganizat, s-a restructurat. Să ştiţi că şi noi ne confruntăm cu o criză de forţă de muncă, de profesionişti în ceea ce priveşte analiza contractelor, în managementul de contract, aşa cum se resimte în toate domeniile. Nu pot să spun că acest protest a fost momentul zero, dar nu ţi-e totuna când vezi un asemenea impact şi chiar ne-a atins şi pe noi acest lucru’, a declarat Narcis Neaga.

Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi a iniţiat recent, pe reţelele de socializare, o „grevă pentru autostrăzi”, provocând populaţia să participe la o acţiune de protest în data de 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute, faţă de lipsa infrastructurii, dar şi în ceea ce priveşte Autostrada Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...