Podul mamut de la Grădiştea ar putea fi scos la licitaţie pentru construcţie în toamnă, când prima cale ferată din Principate face 150 de ani

Licitaţia pentru construirea Podului Grădiştea ar putea fi lansată în septembrie, după ce va fi emis acordul de mediu, estimează CFR SA. Odată cu inaugurarea lui, trenurile vor putea circula direct pe relaţia Giurgiu – Bucureşti, fără să mai ocolească pe la Videle.
Anemona Andone - Dum, 10 mart. 2019, 05:47
Podul mamut de la Grădiştea ar putea fi scos la licitaţie pentru construcţie în toamnă, când prima cale ferată din Principate face 150 de ani

„Pentru mai – iunie aşteptăm emiterea acordului final de mediu, ceea ce va permite ca în septembrie să demarăm licitaţia propriu-zisă la acest pod”, au spus reprezentanţii CFR SA la conferinta „Provocarea infrastructurii feroviare din ECE”, organizată de către Club Feroviar, alături de Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF).

Aceştia au mai spus că Podul Grădiştea ar putea avea alt traseu, din considerente de mediu, potrivit Club Feroviar. „Există şi alte variante de traseu în urma evaluării de mediu, căci actualul traseu trece prin Parcul protejat Comana”, au explicat reprezentanţii CFR SA.

În iunie 2017, CFR SA anunţa atribuirea contractului pentru studiul de fezabilitate aferent liniei Bucureşti – Giurgiu, ce include şi acest pod. 

În toamna lui 2017, Marius Chiper, fost director general al CFR anunţa că Podul de la Grădiştea ar putea fi redat circulaţiei în octombrie – noiembrie 2019, odată cu împlinirea a 150 de ani de la punerea în funcţiune a căii ferate Bucureşti-Giurgiu. El estima atunci costul proiectului, care includea şi asigurarea gabaritului navigabil pe potenţialul Canal Dunăre-Bucureşti, la 50-60 de milioane de euro. 

Astfel, la Grădiştea ar putea să se construiască un pod mamut, lung de 1,13 kilometri, care să dea posibilitatea amenajarii Argeşului pentru navigaţie.

Studiul de fezabilitate este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, valoarea totală estimată a contractului fiind de 19,2 milioane de lei (fără TVA). Termenul de întocmire a studiului de fezabilitate este de 18 luni şi urmează să expire luna aceasta.

Podul de la Grădiştea s-a prăbuşit în 2005 din cauza viiturilor, iar lucrările de reconstruire a acestuia, a căror valoare este estimată la peste 70 milioane euro, au fost amânate mai mulţi ani din cauza lipsei fondurilor. Lipsa acestuia lungeşte semnificativ distanţa pe cale ferată dintre Bucureşti şi Giurgiu, trenurile fiind obligate să ocolească pe la Videle.

Linia feroviară Bucureşti – Giurgiu este prima cale ferată din Principatele Române, fiind inaugurată pe 31 decembrie 1869 (foto jos, sursa: România Feroviară)

Te-ar mai putea interesa și
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene, după decizia Budapestei de a acorda......
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să ...
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 de miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 de miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...