Un fond chinez este pregătit să investească 15 miliarde de euro în tunelul submarin dintre Helsinki şi Tallinn

Un tunel feroviar submarin între Helsinki (Finlanda) şi Tallinn (Estonia) a primit o finanţare provizorie de 15 miliarde euro de la fondul chinez Touchstone Capital Partners, ultimul proiect de infrastructură care beneficiază de investiţii chineze, în conformitate cu iniţiativa "O centură, un drum", transmite Reuters.
Economica.net - vin, 08 mart. 2019, 18:05
Un fond chinez este pregătit să investească 15 miliarde de euro în tunelul submarin dintre Helsinki şi Tallinn

Compania care dezvoltă acest proiect, FinEst Bay Area Development, a anunţat vineri că a semnat un Memorandum de înţelegere cu Touchstone Capital Partners, conform căruia o treime din finanţare va fi furnizată sub formă de private equity, ceea ce va da Touchstone o participaţie minoritară la viitorul tunel, iar restul de două treimi din finanţare va fi sub formă de plată a datoriilor.

Autorităţile de la Helsinki şi Tallinn analizează de mai mulţi ani posibilitatea de a construi un tunel submarin între cele două capitale nordice, situate la ambele capete ale Golfului Finic. Zeci de mii de estonieni lucrează în regiunea Helsinki şi mulţi dintre ei fac naveta săptămânal pe mare, iar mulţi turişti finlandezi vizitează Tallinn.

Tunelul propus, cu o lungime de 103 de kilometri, ar scurta durata călătoriei între Helsinki şi Tallinn la aproximativ 30 de minute, faţă de cel puţin 90 de minute în prezent cu cel mai rapid ferry boat. În plus, tunelul feroviar ar conecta aeroporturile dintre cele două capitale şi, de asemenea, ar face legătura cu Rail Baltica, o conexiune feroviară care ar urma să unească Varşovia cu Tallinn, începând din anul 2026.

FinEst Bay Area, care anterior a estimat costurile totale ale tunelului la 15-20 miliarde euro, a precizat că detaliile financiare vor fi stabilite cu Touchstone în următoarele şase luni. Firma a strâns deja 100 milioane de euro de la compania de construcţii ARJ Holding cu sediul în Dubai şi, în prezent, caută investitori europeni.

„Acum, că am rezolvat partea cu finanţarea putem merge înainte”, a declarat responsabilul pentru acest proiect, Peter Vesterbacka, fostul director general al producătorului de jocuri video Rovio.

Un studiu de fezabilitate comandat de Guvernele din Finlanda şi Estonia, publicat în 2017, susţinea că acest tunel ar putea să fie deschis în 2040, însă Peter Vesterbacka a reiterat faptul că este posibil ca tunelul să fie inaugurat până la finele lui 2024.

Finlanda şi Estonia ar dori ca proiectul tunelului submarin să fie inclus pe lista rutelor considerate de importanţă vitală pentru transportul european şi global, dar până în acest moment nu au obţinut sprijinul Uniunii Europene.

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Producătorul de încălţăminte Luna Shoes din Bihor a disponibilizat 85 de salariaţi
EXCLUSIV Producătorul de încălţăminte Luna Shoes din Bihor a disponibilizat 85 de salariaţi
Producătorul de încălţăminte Luna Shoes a concediat colectiv 85 de salariaţi pe parcursul lunii octombrie, arată informaţiile obţinute exclusiv de Economica.net de la AJOFM Bihor. ...
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă pentru investiții, piața accelerează rapid, țara are unele dintre cele mai bune condiții naturale din Europa
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă ...
Sectorul fotovoltaic din Europa Centrală și de Est este adesea descris în termeni de potențial, mai degrabă decât de ...
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită ...
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...