SUA: Autorităţile obligă Boeing să opereze modificări la avioanele 737 MAX, dar nu le consemnează la sol

Autorităţile americane vor obliga compania Boeing să facă modificări la aparatele de zbor 737 MAX 8 şi 737 MAX 9, dar nu vor consemna la sol aceste avioane, după accidentul produs duminică în Etiopia, în urma căruia China, Indonezia şi Etiopia au decis să suspende zborurile avioanelor 737 MAX 8, transmit AFP şi DPA.
Economica.net - mar, 12 mart. 2019, 09:19
SUA: Autorităţile obligă Boeing să opereze modificări la avioanele 737 MAX, dar nu le consemnează la sol

Un avion 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba, la scurt timp după decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toate cele 157 persoane aflate la bord.

Un avion de acelaşi model, versiune remotorizată a lui 737, s-a prăbuşit în mare în Indonezia în octombrie, tot la câteva minute după decolare. Numărul victimelor a fost atunci de 189.

La acel moment, autorităţile de la Jakarta nu au considerat necesar să imobilizeze la sol aparatele de zbor, chiar dacă, după accidentul avionului companiei Lion Air, 737 MAX suscită numeroase semne de întrebare în comunitatea aeronautică.

Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) a cerut luni companiei Boeing să efectueze modificările solicitate ‘cel mai târziu în aprilie’, potrivit unei informări către autorităţile aviaţiei civile internaţionale.

Aceste modificări vizează softuri şi sistemul de control MCAS conceput pentru evitarea înclinării prea bruşte a avionului la decolare.

De asemenea, Boeing trebuie să actualizeze manualul destinat instruirii piloţilor acestor avioane.

‘Dacă vom identifica o problemă care afectează securitatea, FAA va lua măsuri imediate şi corespunzătoare’, a dat asigurări agenţia.

În prezent există 387 avioane Boeing 737 MAX 8 operaţionale în cadrul a 59 de companii aeriene din întreaga lume. O treime dintre aparate sunt în serviciu în China.

SUA au consemnat la sol o întreagă flotă de avioane doar de două ori în ultimii 40 de ani, ultima dată în ianuarie 2013, când aparatele de zbor 787 Dreamliner de la Boeing au avut interdicţie temporară de decolare din cauza unor probleme la baterii.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...