Acţionarii Transgaz au respins planul de dezvoltare a sistemului naţional de transport 2018-2027. Nu se ştie pe ce gaze se va baza în viitor

Acţionarii Transgaz au respins finanţarea “Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2018 – 2027”, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 12 mart. 2019, 10:15
Acţionarii Transgaz au respins planul de dezvoltare a sistemului naţional de transport 2018-2027. Nu se ştie pe ce gaze se va baza în viitor

Motivul invocat de companie este că nu sunt suficiente informaţii referitoare la gazele care urmează să fie extrase şi transportate astfel încât viitoarele investiţii să se suţină economic.

Iată extrasul din decizia AGA transmisă Bursei de Valori Bucureşti:

Cu 1672809 de voturi Pentru reprezentând 19.092550% din numărul total de voturi exprimate, cu 7088765 de voturi Împotrivă reprezentând 80.907370% din numărul total de voturi exprimate și cu 7 voturi Abținere, reprezentând 0.000080% din numărul total de voturi exprimate, nu aprobă, la această dată, finanțarea ″Planului de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport gaze naturale în perioada 2018 – 2027″, cu mențiunea că este necesară suplimentarea Planului de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale în perioada 2018-2027, cu informații referitoare la investițiile care să asigure dezvoltarea rețelei de transport pe teritoriul României, la investițiile în infrastructura existentă și la cele necesare pentru realizarea angajamentelor luate față de Comisia Europeană (ex: realizarea interconexiunilor la volumele și parametrii tehnici asumați), precum și la suportabilitatea efortului financiar asumat”.
Transgaz îşi planificase investiţii totale de 1,9 miliarde de euro pentru extinderea sistemului de transport al gazelor, potrivit Planului de Dezvoltare pentru perioada 2018-2027.

Cel mai important proiect din Plan este BRUA (interconectorul Bulgaria – România – Ungaria – Austria), faza 1 – în valoare de 478,6 milioane de euro, faza 2 – care va necesita 68,8 de milioane de euro, urmată de faza 3 – în valoare de 530 de milioane de euro.

Alte proiecte majore vizează dezvoltarea pe teritoriul României a coridorului sudic de transport, pentru preluarea gazelor de la ţărmul Mării Negre, unde vor merge 360 de milioane de euro.

Pentru dezvoltarea sistemului de transport al gazelor din partea de est al României vor fi alocate investiţii de 174 milioane de euro, iar pentru interconectarea SNT cu conducta de tranzit T1 şi reverse flow la Isaccea vor fi cheltuite 101 milioane de euro.

Totodată, interconectarea cu Ucraina va costa 125 de milioane de euro, iar cea cu Serbia – 42 de milioane de euro.

„Prin realizarea obiectivelor stabilite în Planul de dezvoltare pe 10 ani, 2018-2027, Transgaz doreşte să devină un important operator de transport gaze naturale pe piaţa internaţională a gazelor naturale, cu un sistem naţional de transport modernizat, inteligent, integrat la nivel european şi cu un sistem de management modern, aliniat la standardele de performanţă şi reglementările legislative internaţionale”, se arată în documentul care va fi discutat de acţionari.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...