Teodorovici, după adoptarea bugetului de stat: Tot ce avem obligaţie de plată se va asigura

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, după ce Parlamentul a respins cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a legii bugetului de stat pe 2019, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial spre promulgare, că vor fi asigurate plăţile angajate atât pentru proiecte, cât şi pentru "zona socială".
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 13:51
Teodorovici, după adoptarea bugetului de stat: Tot ce avem obligaţie de plată se va asigura

„Categoric, tot ce avem obligaţie de plată, de la proiecte, până la plăţile în zona socială, se vor asigura, aşa cum am făcut-o în fiecare an. Cu toate că sunt aceleaşi discuţii an de an, că nu sunt bani, am dovedit de fiecare dată că banii sunt asiguraţi”, a precizat ministrul, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.

În ce priveşte criticile aduse proiectului de buget de către Administraţia Prezidenţială, Teodorovici a replicat că la finele anului se va putea vedea „cine a avut dreptate”.

„Aşa, stând într-o discuţie care se lungeşte foarte foarte mult, chiar foarte mult, nu facem decât să blocăm orice fel de proiecte, plăţi pentru persoane, pentru români. Toată economia, practic, este blocată. Şi, în plus, imaginea ţării, pentru că sunt foarte multe elemente care ţin de bugetul unei ţări, să fie aprobat cât mai repede. (…) Poate încercăm încă din acest an ca pregătirea bugetului pentru anul viitor să înceapă mult mai devreme, cu toate că legea spune foarte clar că există paşi, etape care trebuie parcurse. Dar chiar am vorbit şi cu colegii mei de la Finanţe să începem chiar din timp un astfel de proces, pentru a avea o discuţie mult mai aplicată, mult mai fundamentată, discuţii cu grupurile parlamentare, cu Preşedinţia, dacă doreşte… (…) Nimeni nu îşi doreşte să nu aibă din timp un buget, dar felul în care în acest an au decurs discuţiile la nivel politic vizavi de buget cred că deja au depăşit orice fel de limită”, a spus Teodorovici.

El a catalogat ca fiind „exagerată” declaraţia preşedintelui Iohannis, care a spus că proiectul de buget este unul „al ruşinii naţionale”. Ministrul a subliniat că, potrivit legii, preşedintele trebuie să promulge bugetul.

„Eu, în locul domniei sale, aş fi cerut o discuţie cu Ministerul de Finanţe pentru a mă clarifica, pentru a vedea exact dacă ceea ce susţin este şi corect. Această discuţie neavând loc, mi se pare că este o declaraţie exagerată. (…) Legea spune că trebuie să promulge. (…) Dacă nu promulgă, în fine, în prima zi de când primeşte domnia sa acest buget, înseamnă că e încă o dovadă de dorinţă clară de a întârzia orice fel de dezvoltare a acestei ţări”, a mai precizat Teodorovici.

În legătură cu nemulţumirile autorităţilor locale, ministrul a declarat că se vor căuta soluţii pentru problemele punctuale apărute, dar că se vor face recomandări inclusiv în ce priveşte managementul primăriilor.

„Haideţi să discutăm concret, să vedem exact caz cu caz, dacă sunt astfel de situaţii, dacă într-adevăr este cea mai bună abordare, cea de management al unui buget pe care o primărie o are – pentru că, poate, sunt recomandări de făcut şi din partea noastră către acea primărie – dar aşa cum este el dimensionat ca şi buget, ca şi mod de utilizare a acestuia, lucrurile vor fi duse la final de an aşa cum trebuie. Dar dacă vor fi situaţii punctuale, discutăm la Finanţe şi vedem care este soluţia”, a spus Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...