Acţiunile Boeing revin pe creştere la Bursa de pe Wall Street; compania a pierdut 29 miliarde dolari în dolari în două zile

La Bursa de pe Wall Street, acţiunile Boeing au revenit miercuri pe creştere, după ce declinul înregistrat luni şi marţi a anulat aproximativ 29 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a grupului aeronautic american, transmit site-ul rt.com şi Reuters.
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 14:18
Acţiunile Boeing revin pe creştere la Bursa de pe Wall Street; compania a pierdut 29 miliarde dolari în dolari în două zile

În predeschiderea şedinţei bursiere de miercuri, acţiunile Boeing au urcat cu 1,9%, primul avans din ultimele trei zile, după ce un avion Boeing 737 MAX s-a prăbuşit duminică în Etiopia.

Luni, acţiunile Boeing au scăzut cu 5% iar marţi cu încă 6,1%, astfel încât grupul aeronautic a pierdut aproximativ 29 de miliarde de dolari din capitalizarea sa bursieră.

Declinul acţiunilor Boeing a provocat marţi şi scăderea cu 0,38% a indicelui Dow Jones Industrial, chiar dacă ceilalţi doi indici, S&P 500 şi Nasdaq au închis în creştere cu 0,30% şi, respectiv, 0,44%.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi, suspendarea tuturor zborurilor în Europa cu avioane Boeing 737 MAX, în urma tragediei aviatice produse duminică în Etiopia.

Într-un comunicat emis de EASA se menţionează că această ”măsură de precauţie” se aplică de marţi începând cu ora 19:00 GMT şi vizează ambele modele de Boeing 737 MAX date până în prezent în exploatare, respectiv MAX 8 şi MAX 9.

Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion de acelaşi tip al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morţi, în urma ambelor catastrofe neexistând supravieţuitori.

După prăbuşirea avionului etiopian, mai multe ţări au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând şi numeroase companii aeriene.

În schimb, operatorii americani nu au anunţat nicio măsură de oprire la sol a respectivelor avioane, în timp ce producătorul Boeing a transmis că Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA nu a emis deocamdată nicio dispoziţie obligatorie privind Boeing 737 MAX.

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...