Parlamentul European a cerut suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE

Parlamentul European a cerut miercuri suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană (UE), însă fără a decide stoparea definitivă a acestora, informează AFP.
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 18:29
Parlamentul European a cerut suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la UE

Într-un text adoptat cu 370 de voturi pentru, 109 împotrivă şi 143 abţineri, parlamentarii europeni, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, s-au declarat „foarte îngrijoraţi de bilanţul prost al Turciei în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, statul de drept, libertatea mass-media şi lupta împotriva corupţiei, precum şi de sistemul prezidenţial atotputernic”.

În consecinţă, Parlamentul European „recomandă suspendarea oficială a actualelor negocieri de aderare a Turciei la UE”.

O decizie finală în acest sens îi revine Consiliului, care regrupează guvernele statelor-membre.

Deputaţi din partea Partidului Popular European (PPE) au depus un amendament prin care se cere oprirea definitivă a negocierilor, însă acesta a fost respins de Parlamentul European.

Cu toate acestea, o majoritate vrea să continue să-i „susţină pe cetăţenii turci” şi să „menţină deschis dialogul politic şi democratic”.

Pe Twitter, Omer Celik, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării al preşedintelui Erdogan, a acuzat Parlamentul European că „priveşte lumea prin fereastra îngustă a extremei drepte”.

Negocierile asupra unei eventuale aderări a Turciei la UE au debutat în 2005, însă se află într-un punct mort, relaţiile dintre Bruxelles şi Ankara devenind extrem de tensionate după tentativa de puci eşuată din iulie 2016, urmată de represalii împotriva opozanţilor şi jurnaliştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...