Germania prevede după 2020 o scădere a cheltuielilor de apărare, până la 1,23% din PIB în 2023

Germania prevede după 2020 o scădere a cheltuielilor sale de apărare ca procent din PIB, a indicat luni Ministerul de Finanţe, transmite AFP.
Economica.net - lun, 18 mart. 2019, 14:14
Germania prevede după 2020 o scădere a cheltuielilor de apărare, până la 1,23% din PIB în 2023

Germania a promis în 2014, ca şi toate celelalte state europene din NATO, că se va apropia cât mai mult posibil în zece ani de ţinta unui buget de apărare de 2% din PIB.

Conform planificării bugetare pe perioada 2019-2023, ce va fi prezentat în şedinţa de guvern de miercuri, cheltuielile de apărare vor trece însă de la 1,37% în 2020 la 1,29% în 2022 şi 1,25% în 2023.

Aceasta ar însemna că Berlinul şi-ar rata propriul obiectiv de a aduce aceste cheltuieli la 1,5% din PIB la orizontul lui 2025.

O asemenea scădere riscă să provoace furia preşedintelui american Donald Trump, care a criticat constant aliaţii europeni, în frunte cu Germania, pentru bugetele militare insuficiente, critici care au alimentat temeri privind o eventuală reducere a angajamentului Statelor Unite în cadrul NATO.

În ce o priveşte, Germania arată că, între 2014 şi 2018, bugetul său pentru apărare a crescut în volum cu 34%.

Potrivit unui studiu publicat în februarie de Institutul Internaţionale de Studii Strategice (IISS, International Institute for Strategic Studies), SUA au cheltuit în 2018 pentru apărare aproape 650 miliarde de dolari, faţă de bugetele totale de 250 miliarde de dolari ale aliaţilor europeni din NATO.

Bugetul suplimentar american de 45 miliarde de dolari din 2018 comparativ cu 2017 reprezintă aproape echivalentul bugetului total pentru apărare al Germaniei, reiese din acelaşi studiu.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...