Dezinfectanţi ineficienţi în peste 30 de spitale din România. Percheziţii au loc acum în Bucureşti, Ilfov şi Prahova UPDATE

La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, efectuează cinci percheziţii domiciliare, în București și județele Ilfov și Prahova, la domiciliile unor persoane fizice, dar și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor firme care produc, importă și vând dezinfectanţi folosiţi în spitale. Cercetările indică faptul că dezinfectanţii vânduţi în 2018 unor spitale din ţară ar fi fost ineficienţi în distrugerea bacteriilor, informează Poliţia Română.
Economica.net - mar, 19 mart. 2019, 07:31
Dezinfectanţi ineficienţi în peste 30 de spitale din România. Percheziţii au loc acum în Bucureşti, Ilfov şi Prahova UPDATE

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate și vândute către diverse unități spitalicești de pe teritoriul ţării produse biocide pentru dezinfecția suprafețelor care nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor, arată Poliţia Română.

Acțiunea se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor și comercializarea de produse alterate, potrivit sursei citate.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Institutului Național de Criminalistică și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

„Având în vedere că există deja o anchetă în curs, există deja deschis un dosar penal, pot doar să vă spun că în cursul anului trecut inspectorii sanatari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică au prelevat probe de produse biocide cu aplicaţie în sectorul medical. Este vorba despre un control pe care inspectorii DSP l-au făcut privind aceste aspecte. S-au analizat 15 produse biocide. În urma analizei au fost constatate neconformităţi la trei produse. Am refăcut aceste analize, neconformităţile au persistat. Prin urmare, am demarat controale la firmele care au furnizat aceste biocide. Pentru că aceste controale nu au putut fi finalizate, întrucât nu s-au găsit la faţa locului persoane sau depozitele erau închise, Ministerul Sănătăţii a făcut o plângere în acest sens, în data de 10 ianuarie. Neconformităţile au ieşit la fungicide. (…) Produsele despre care vorbim erau biocide de primă etapă, prin urmare, dacă se respectă procedurile întocmai, aceste biocide nu ar trebui să influenţeze negativ. Dar sunt nişte neconformităţi pe care noi trebuia să el sesizăm, ca acestea să fie verificate”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o intervenţie telefonică la România TV, potrivit RomaniaTV.net

UPDATE ora 11:08 Dezinfectanţii neconformi au fost folosiţi în peste 30 de spitale din ţară.

Dezinfectanţii pentru spitale, în cazul cărora a fost deschis un dosar penal, au fost utilizaţi în peste 30 de spitale din ţară, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit Agerpres.

Firmele care au vândut spitalelor dezinfectanţii neconformi au primit amenzi în valoare de 35.000 de lei, iar când reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au încercat să-i contacteze pe administratori, aceştia nu au putut fi găsiţi, a conchis ministrul de resort. 

UPDATE ora 11:47 Ne menţinem afirmaţia cu privire la ineficacitatea acestor biocide (n. red. dezinfectanţii verificaţi în 2018, pentru care s-a deschis dosar penal) – ministrul Sănătăţii. 

În cadrul acțiunilor de control tematice realizate, în anul 2018, de către inspectorii sanitari din cadrul  Direcțiilor de Sănătate Publică județene, prin care a fost verificată calitatea unui număr de 15 produse biocide utilizate în unități sanitare și cabinete de înfrumusețare, au fost prelevate şi analizate probe din aceste produse în laboratoare acreditate RENAR. 

În urma analizelor efectuate, trei produse biocide au fost neconforme din punct de vedere al eficacității fungicide (pe candida albicans şi aspergilus niger). Mai exact, este vorba despre loturi depistate necoforme din aceste  produse biocide, care se utilizează pentru dezinfecția suprafețelor și instrumentarului. 

Două dintre produsele neconforme aparțin unui producător din București care are punct de lucru în județul Ilfov. Al treilea produs biocid neconform este produs într-un stat membru al UE și distribuit de o firmă din județul Prahova.

Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății a dispus Direcțiilor de Sănătate Publică județene, pe raza cărora se aflau producătorii sau distribuitorii produselor constatate neconforme, să efectueze verificări în unitățile sanitare. În paralel, la nivel național, DSP-urile judeţene au dispus retragerea de la furnizorii de servicii medicale publice sau private și de la cabinetele de înfrumusețare a dezinfectanţilor neconformi și returnarea lor la producători/ distribuitori.

Directiile de Sănătate Publică din București și Prahova au aplicat producătorului/ distribuitorului amenzi pentru neconformitati, în cuantum total de 35.000 lei.

De asemenea, în urma rezultatelor de laborator primite la finalul lunii decembrie 2018, în luna ianuarie 2019, Ministerul Sănătații a sesizat organele abilitate, informează ministerul de resort printr-un comunicat de presă.

Direcţiile de Sănătate Publică au dispus retragerea dezinfectanţilor rămaşi neutilizaţi, în Bucureşti – 108 litri, în Prahova – 5.000 de litri, a spus Sorina Pintea, potrivit Agerpres.

Distribuitorul din Prahova a comandat propriile analize, cu care Inspecţia Sanitară nu este de acord pentru că nu sunt acreditate în laboratoare. Prin urmare, ne menţinem afirmaţia cu privire la ineficacitatea acestor biocide. Menţionez că aceste biocide se folosesc pentru dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentarului. Instrumentarul merge ulterior la sterilizare. Pot să vă spun că sunt în peste 30 de spitale din toată ţara, dar în momentul în care s-a constatat această neconformitate, s-a reverificat şi apoi s-a dispus retragerea lor”, a adăugat ministrul de resort, conform Agerpres. 

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...