Potrivit unui comunicat publicat la Bruxelles, Consiliul Uniunii Europene a adoptat marţi o serie de acte legislative, ca parte a pregătirilor sale de contingenţă pentru eventualitatea unui Brexit fără acord.
Obiectivul acestor prevederi este de a limita daunele pe care le-ar provoca un Brexit dezordonat în anumite sectoare şi care ar duce la perturbări majore pentru cetăţeni şi întreprinderi. Ele vin în completarea altor măsuri, cum ar fi cele privind drepturile cetăţenilor, adoptate de statele membre în cadrul pregătirilor lor pentru scenariul „fără acord”.
Aceste măsuri sunt de natură temporară, au un domeniu de aplicare limitat şi sunt adoptate unilateral de către UE. Ele nu sunt în niciun fel menite să reproducă toate beneficiile apartenenţei la UE sau condiţiile unei eventuale perioade de tranziţie, astfel cum sunt prevăzute în acordul de retragere. În unele domenii, măsurile sunt condiţionate de acţiunea reciprocă din partea Regatului Unit.
Actele legislative adoptate includ un regulament care este menit să garanteze, în cazul scenariului „fără acord”, drepturile în materie de securitate socială ale cetăţenilor statelor membre ale UE care se află în Regatul Unit şi pe cele ale resortisanţilor Regatului Unit aflaţi în UE27 care au beneficiat de dreptul la liberă circulaţie înainte de retragerea Regatului Unit din Uniune.
Regulamentul se va aplica: resortisanţilor unui stat membru, apatrizilor şi refugiaţilor care se află sau s-au aflat sub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state membre şi care se află sau s-au aflat în situaţii implicând Regatul Unit înainte de data aplicării prezentului regulament, precum şi membrilor de familie şi urmaşilor acestora; resortisanţilor Regatului Unit care se află sau s-au aflat sub incidenţa legislaţiei unuia sau mai multor state membre înainte de data aplicării prezentului regulament, precum şi membrilor de familie şi urmaşilor acestora.
De asemenea, UE doreşte să se asigure că tinerii care participă la programul Erasmus+ îşi pot finaliza studiile şi continuă să beneficieze de finanţarea sau granturile relevante în cazul scenariului „fără acord”. Regulamentul privind Erasmus+ adoptat marţi se aplică atât participanţilor resortisanţi ai UE27 aflaţi în Regatul Unit, cât şi participanţilor resortisanţi ai Regatului Unit aflaţi în UE27 în momentul retragerii Regatului Unit.
Un alt regulament asigură finanţarea neîntreruptă, până în 2020, a programelor PEACE şi INTERREG VA dintre comitatele de graniţă ale Irlandei şi Irlandei de Nord.
Pentru a contribui la atenuarea impactului unui Brexit fără acord asupra activităţilor de pescuit ale UE, un nou regulament le va permite pescarilor şi operatorilor din UE să primească compensaţii financiare din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM) pentru încetarea temporară a activităţilor lor în eventualitatea unei închideri bruşte a apelor Regatului Unit pentru navele de pescuit ale UE.
Un alt regulament vizează asigurarea faptului că UE poate acorda navelor Regatului Unit acces la apele UE până la sfârşitul anului 2019, sub rezerva condiţiilor de acţiune reciprocă din partea Regatului Unit. Acesta include, de asemenea, o procedură simplificată de autorizare valabilă pentru ambele părţi.
În domeniul transporturilor, UE a luat măsuri temporare pentru a asigura conectivitatea aeriană de bază şi conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri şi de persoane în eventualitatea unui Brexit fără acord. Aceste măsuri necesită reciprocitate din partea Regatului Unit. De asemenea, au fost instituite norme pentru a se garanta în continuare siguranţa zborurilor între UE şi Regatul Unit.
În plus, UE şi-a adaptat reţelele transeuropene de transport pentru a asigura continuitatea investiţiilor în infrastructură. Legislaţia modificată referitoare la organizaţiile cu rol de inspecţie a navelor va oferi securitate juridică operatorilor de nave în momentul în care Regatul Unit va părăsi UE
Actele legislative adoptate marţi vor intra în vigoare la o zi după publicare şi vor începe să se aplice în ziua de după retragerea Regatului Unit, în eventualitatea unui Brexit fără acord, mai precizează comunicatul Consiliului Uniunii Europene.