Trump are în vedere primirea Braziliei în NATO

Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că are în vedere primirea Braziliei în NATO, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 19 mart. 2019, 17:48
Trump are în vedere primirea Braziliei în NATO

„Ne vom gândi foarte, foarte serios la asta în ceea ce priveşte – fie că este NATO, fie ceva în legătură cu alianţa”, a declarat Trump reporterilor, cu ocazia primirii la Casa Albă a omologului său brazilian, Jair Bolsonaro.

Până acum, singura ţară latinoamericană ce s-a alăturat NATO ca „partener global”, fără obligaţia de a participa la acţiuni militare, este Columbia, care a primit acest statut în 2018.

Preşedintele SUA a adăugat că susţine şi eforturile Braziliei de a adera la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din care fac parte state cu economii avansate. Brazilia, a cărei economie este a opta din lume ca mărime, a cerut să fie primită în OCDE în 2017.

Un oficial de rang înalt din echipa de economişti a lui Bolsonaro a declarat vinerea trecută agenţiei Reuters că nu se aşteaptă ca guvernul SUA să îşi declare sprijinul pentru primirea Braziliei în OCDE în timpul vizitei preşedintelui brazilian la Washington.

Înainte de întâlnirea cu Trump în Biroul Oval al Casei Albe, Bolsonaro a anunţat că turiştii americani nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Brazilia. Într-un interviu acordat luni seara televiziunii Fox News, el a afirmat că susţine programul lui Trump privind imigraţia, inclusiv construcţia unui zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...