Un adolescent, în comă alcoolică, după ce bărbatul pe care l-a ajutat la zăpadă i-a dat să bea

Un copil în vârstă de 14 ani, dintr-o comună ieşeană, se află internat în spital, fiind adus în comă alcoolică şi în şoc hipotermic, după ce a primit băutură de la un localnic pe care l-a ajutat să cureţe zăpada, transmite Mediafax.
Economica.net - sâm, 18 feb. 2012, 15:21

Băiatul, originar din localitatea ieşeană Mironeasa, a fost adus, vineri seară, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”din Iaşi, în comă alcoolică şi în şoc hipotermic.

Adolescentul fusese chemat de către un localnic pentru a-l ajuta să cureţe zăpada din curte, iar drept răsplată pentru munca prestată acesta i-a dat să bea ţuică.

Pe drumul spre casă, băiatului i s-a făcut rău, el fiind găsit căzut în zăpadă de nişte săteni.

Minorul a fost transportat cu ambulanţa la spitalul de copii din Iaşi.

„Copilul avea la internare o concentraţie de alcool în sânge de 2,45 la mie. Pe lângă alcoolemia severă, era şi în stare de hipotermie. A fost stabilizat în Unitatea de Primire Urgenţe, fiind apoi transferat într-o altă secţie a spitalului. Starea lui e acum bună”, a declarat presei medicul Elena Hanganu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Iaşi.

Conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi a declanşat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări a ajuns băiatul în comă alcoolică şi dacă era exploatat prin muncă de către familie.

Părinţii copilului nu au depus vreo plângere la Poliţie în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...