Brexit: Juncker susţine că UE nu mai poate face concesii şi că săptămâna aceasta nu se va decide amânarea

Bruxellesul a făcut multe concesii Regatului Unit în ceea ce priveşte retragerea din Uniunea Europeană şi nu poate oferi mai mult, a susţinut miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de postul naţional de radio din Germania.
Economica.net - mie, 20 mart. 2019, 09:40
Brexit: Juncker susţine că UE nu mai poate face concesii şi că săptămâna aceasta nu se va decide amânarea

Reuters a preluat de la Deutschlandfunk declaraţia lui Juncker: „Nu vor fi renegocieri, nu vor fi noi negocieri, nu vor fi alte garanţii în afara celor deja acordate”. „Am venit intensiv în întâmpinarea Regatului Unit, nu poate fi vorba de mai mult”, a insistat el.

Juncker a afirmat că, din câte ştie, scrisoarea prin care premierul britanic Theresa May urma să ceară prelungirea negocierilor pentru Brexit nu a fost încă primită la Bruxelles. Un purtător de cuvânt al cabinetului britanic anunţase că documentul va fi înaintat Uniunii Europene miercuri.

Preşedintele Comisiei Europene a precizat că discuţiile privind amânarea Brexit vor avea loc probabil abia săptămâna viitoare „câtă vreme nu ştim ce va accepta Regatul Unit”, transmite DPA, care preia acelaşi post de radio.

Data programată pentru retragerea Regatului Unit din UE este în continuare 29 martie. Parlamentul de la Londra a respins prin vot, de două ori, proiectul de acord pentru Brexit propus de May.

Juncker a avertizat că şefa guvernului britanic trebuie să se asigure că parlamentarii vor aproba acordul, înainte ca UE să accepte orice amânare.

Joi şi vineri, la Bruxelles va avea loc summitul UE, care va lua act de cererea trimisă de Theresa May preşedintelui Consiliului Uniunii, Donald Tusk. Presa britanică a publicat informaţia că amânarea solicitată este de numai câteva luni, însă nicio sursă guvernamentală nu a comentat ştirile respective, arată DPA.

Decizia UE nu îi revine lui Juncker, ci în mod normal ar trebui luată în unanimitate de cele 27 de state care vor rămâne în Uniune după Brexit. Preşedintele Comisiei Europene a sugerat că ar putea fi necesar un nou summit european, săptămâna viitoare.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...