Surse bancare: Aura Socol, favorită în cursa pentru postul de guvernator BNR, în locul lui Mugur Isărescu

Surse din mediul bancar afirmă că Aura Socol, soţia unuia din strategii PSD, Cristian Socol, este favorită în cursa pentru postul de guvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), în locul actualului guvernator, Mugur Isărescu. Aura Socol este profesor la Academia de Studii Economice, membru în Comisia care a elaborat planul naţional de aderare a României la moneda unică europeană şi membră în Consiliul de Administraţie al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Economica.net - mie, 20 mart. 2019, 19:35
Surse bancare: Aura Socol, favorită în cursa pentru postul de guvernator BNR, în locul lui Mugur Isărescu

Dacă în urmă cu ceva timp numele Aurei Socol era doar vehiculat ca fiind una dintre propunerile din interiorul partidului de guvernământ pentru posibila înlocuire a guveratorului BNR, Mugur Isărescu, la ora actuală numele ei apare cap de listă pentru înlocuirile care vor avea loc în Consiliul de Administraţie al BNR în luna iunie 2019, dacă se respectă data la care au fost validaţi în Parlament membrii CA al BNR, potrivit mai multor surse din mediul financiar bancar. Tot surse din mediul bancar susţin însă că guvernatorul Mugur Isărescu va rămâne la şefia Băncii Centrale până în toamnă, după care se va retrage.

După repetate atacuri la adresa guvernatorului BNR, care a intrat în al 29-lea an de când deţine această poziţie, iată că a început şi redactarea listelor pentru această funcţie. Lucian Isar, Darius Vâlcov, Florin Georgescu şi chiar Liviu Voinea au fost nominalizaţi în câteva rânduri ca posibili înlocuitori ai guvernatorului BNR. La această oră, numele profesorului Aura Socol este cel mai vehiculat pentru cazul în care Mugur Isărescu va fi într-adevăr înlocuit.

Profesor universitar doctor la ASE, Aura Socol este şi membru în Comisia Naţională de Trecere la Moneda Euro şi membru în CA al ASF. A fost până anul trecut (2018) Membru Plen – Secretar de Stat la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, consilier coordonator la ASF până în 2017. Din 2007 în 2010 a lucrat în Ministerul Finanţelor la Direcţia de Analiză Macroeconomică şi Politici Financiare. Are un doctorat şi postdoctorat, ambele pe tema integrării României în zona euro.

Mugur Isărescu, doctor în ştiinţe economice, este guvernator al Băncii Naţionale a României din septembrie 1990 şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. În 1990 numirea sa a fost făcută de către Guvern, iar din 1991 a primit mandat din partea Parlamentului, care a fost reînnoit de cinci ori până în prezent, cu o durată de cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în aceeași perioadă a lui 2023....
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, ...