„În legătură cu protestele de astăzi şi OUG-ul pentru modificarea legii taximetriei, care poate duce la limitarea sau dispariţia serviciilor alternative de transport urban, poziţia comună a companiilor de ridesharing Uber şi Taxify rămâne neschimbată. Apreciem deschiderea Guvernului la dialog şi îi asigurăm de cooperarea noastră deplină pentru modernizarea legislaţiei de transport, în linie cu recomandările Comisiei Europene, conform căreia aceste servicii noi trebuie reglementate şi nu interzise. Până când vom avea şi în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor ţări membre UE, solicităm membrilor Guvernului să amâne o potenţială Ordonanţa de Urgenţă, în numele celor peste 2 milioane de utilizatori şi a zecilor de mii de şoferi care folosesc platformele noastre pentru a-şi câştiga existenţa”, se arată într-un comunicat comun al celor două companii.
Potrivit documentului, această nouă industrie a serviciilor alternative de transport a contribuit cu zeci de milioane de euro la economia locală şi la crearea şi menţinerea a zeci de mii de locuri de muncă ce aduc noi taxe la bugetele publice.
„Potenţialul este unul considerabil, iar angajamentul nostru comun este să investim în continuare în dezvoltarea acestei industrii în România. Ne dorim să lucrăm cu autorităţile pentru a ajuta la eficientizarea transportului urban, reducerea poluării şi rezolvarea crizei parcărilor din marile oraşe. Împărtăşim părerea industriei de taxi că este nevoie de o actualizare a cadrului legislativ, însă credem că aceste schimbări trebuie să favorizeze dezvoltarea industriei de mobilitate”, se mai arată în comunicat.
În ultimele două zile, reprezentanţii FORT şi COTAR au protestat în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului adoptarea ordonanţei pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier. Transportatorii cer eliminarea sintagmei „în mod repetat”, şi trecerea activităţii de’ rent a car’ la Ministerul Transporturilor.