Mare surpriză, Aktor face figurație pe șantierele de autostrăzi și căi ferate

Care este mecanismul prin care unul dintre cei mai controversați constructori străini continuă să păcălească autoritățile: află când sunt programate vizitele „secrete” ale demnitarilor și mută resursele dintr-un loc în altul. Cu două-trei zile înainte, pe aceleași șantiere bate însă vântul.
Economica.net - joi, 21 mart. 2019, 15:16
Mare surpriză, Aktor face figurație pe șantierele de autostrăzi și căi ferate

Astăzi, ministrul transporturilor a continuat seria vizitelor-surpriză de șantierele de autostrăzi, mergând pe una dintre cele mai problematice loturi, cel gestionat de grecii de la Aktor, din segmentul Lugoj-Deva. Deloc suprinzător, ce a găsit acolo a fost atât de dramatic încît, conform ziarului local Unirea, acesta a declarat că l-a convocat pe reprezentantul firmei-mamă Aktor din Grecia la minister, luni, 25 martie, la ora 10.00: “… să vedem dacă vor să mai lucreze la acest lot sau o să încheiem orice relație contractuală, mai ales că mai are de semnat și pentru un alt lot de autostradă. Trebuie să își asume predarea lotului 2 până la sfârșitul anului. Vom vedea care sunt problemele, am înțeles că au ceva probleme financiare, dar banii din România i-au luat, așadar să își plătească și subcontractorii. Este indamisil și nu voi tolera ca antreprenorul, dacă a fost plătit la timp, să nu plătească firmele românești,” a spus Răzvan Cuc, conform publicației citate.

Surprinzător este că dl ministru a mai fost în același loc acum două săptămâni, în prima sa vizita în calitate de nou (revenit) titular al transporturilor. Atunci, domnia sa era extrem de mulțumit. Presa consemna, astfel, pe 28 februarie, că dl Cuc s-a declarat optimist cu privire la termenele de finalizare a celor două loturi, în ciuda faptului că lucrările sunt foarte întârziate, susţinând că acestea ar urma să fie realizate la un stadiu care să permită deschiderea circulaţiei până la sfârşitul anului. “Am avut prima discuţie cu constructorii. Văd că au evoluat din punct de vedere al progesului fizic. I-am rugat ca în acest an să ne deranjeze foarte mult bugetul şi să consume cât mai mulţi bani”, a declarat ministrul Răzvan Cuc, care a completat că nu vrea să se certe cu reprezentanţii acestora încă de la începutul vizitelor.

Demnitarul căzuse victima unui truc practicat pe scară largă de constructorul grec, care află din timp despre așa-zisele vizite inopinate ale autorităților și mobilizează utilaje și oameni în zona dorită doar pentru a lăsa impresia că muncește din greu. După ce oficialitățile pleacă, utilajele și muncitorii se împrăștie, iar lucrarea revine la stadiu obișnuit, de amorțire. Un martor ocular care a stat o zi întreagă pe șantier, dar cu trei zile înainte, pe 25 februarie, consemna că doar două buldozere și un camion erau în acțiune lângă culmea stângă a viitorului pasaj care ar trebui să treacă peste DN1, iar un kilometru mai încolo, un greder și un compactor împrăștiau ceva material.Dealtfel, în aceeași zi de 25 februarie, pe alt șantier unde Aktor este implicat, situația era și mai dezastruoasă: este vorba de execuția tronsonului de cale ferate 2C:Y Ilteu-Gurasada, peste 325 de milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea a 22,5 de kilometri. Nici măcar un muncitor sau vreun utilaj care să strice liniștea deplină a zonei. La un an și patru luni de la semnarea contractului, după ce au primit și avansul pentru începerea lucrărilor, în șantier nu existau la acea vreme traverse sau șină, pentru că nu erau încă semnate acordurile de furnizare a acestor materiale esențiale.

Interesant este că, acum, în martie, CNAIR dăduse un semnal clar grecilor, publicând cu două zile înaintea vizitei imagini de pe șantier ce scoteau în evidență slaba mobilizare a consrtuctorului: era un îndemn cît se poate de direct adresat grecilor să aducă oameni în zonă, că urmează o deplasare a șefilor. Nici măcar asta nu i-a mai mișcat acum pe cei de la Aktor, după cîte se vede. Detalii găsiți aici

De aceea, faptul că Aktor au fost declarat, recent, câştigătorul contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 din Autostrada de Centură Bucureşti Sud, de 180 de milioane de euro pentru 18 kilometri, este cu atât mai greu de înțeles. Lucrarea care ar trebui să fie proiectată și finalizată în 3 ani și jumătate, a fost acordată firmei care a înregistrat cele mai mari întârzieri și probleme majore la toate marile proiecte recente derulate în țară, așa cum Economica.net scria încă din 6 februarie. 

Ministrul transporturilor vorbește din nou despre posibilitatea rezilierii contractelor, dar probabil că Aktor nu se teme de asemenea amenințări, fiind cu siguranță blindat în acte și având, după câte s-a văzut până acum, avocați foarte buni. Foarte multe dintre contractele grecilor au fost câștigate în instanță, ei fiind unul dintre principalii contestatari ai licitațiilor statului – așa cum a fost și cazul lotului de pe Centura Capitalei. Recent, Aktor a obținut o reevaluare la Curtea de Apel pentru un contract de cale ferată pe tronsonul Brașov-Sighișoara, unde a avut loc deraierea unui tren de călători. Este vorba de celebrul episod ce a dus la demiterea șefului CFR Călători, care a reproșat presei că a fost trezit din somn.

În concluzie, politica grecilor sa de a face multă figurație și a încasa tone de bani pentru lucrări mult întârziate pare că funcționează ireproșabil într-o guvernare care, de cele mai multe ori, vrea să păcălească publicul că-și face treaba, dar de fapt se păcălește singură.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...