Carrefour a fost retrogradată de S&P, după rezultatele sub aşteptări din 2018

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a coborât vineri, cu o treaptă, ratingul pe termen lung atribuit grupului francez de distribuţie Carrefour, de la "BBB plus" până la "BBB", evocând rezultatele anuale sub aşteptări şi costul măsurilor de restructurare susceptibile să afecteze marjele de profit şi fluxul de numerar, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 25 mart. 2019, 07:06
Carrefour a fost retrogradată de S&P, după rezultatele sub aşteptări din 2018

În schimb, perspectiva asociată ratingului Carrefour a fost modificată de la „negativă” la „stabilă”.

Carrefour a anunţat la finele lunii trecute o scădere de 33% a profitului operaţional în Franţa în 2018, în timp ce marja de profit a scăzut cu 60 de puncte de bază până la 1,3%. Cu toate acestea, la nivel global Carrefour a reuşit să se redreseze graţie performanţelor solide înregistrate în Brazilia.

„Chiar dacă Carrefour a înregistrat progrese în primul an al planului său cincinal de transformare, credem că o concurenţă feroce şi costurile suplimentare cu restructurarea vor afecta în mod semnificativ marjele sale şi fluxul de trezorerie în următorii doi ani”, a informat Standard&Poor’s . „Perspectiva asociată este „stabilă” pentru că credem că punerea în practică a programului de transformare va întări poziţia de piaţă a Carrefour şi va ajuta la îmbunătăţirea marjei de profit EBITDA spre 5% pe termen mediu”, a adăugat agenţia de evaluare.

Carrefour este în mijlocul unui plan cincinal lansat în urmă cu un an în ideea de a reduce costurile, a creşte investiţiile în E-commerce şi a căuta un parteneriat în China, totul pentru a-şi majora profiturile şi a răspunde la concurenţa crescută venită din partea retailerului online Amazon.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ şi 15 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerţ online.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...