Plafonarea preţului la gaze se amână o lună, începe la 1 mai

Perioada de la care încep să se aplice tarifele reglementate de 68 lei/MW este 1 mai 2019 şi nu 1 aprilie ca până acum, potrivit unor surse din piaţă.
Economica.net - joi, 28 mart. 2019, 09:43
Plafonarea preţului la gaze se amână o lună, începe la 1 mai

Motivul pentru care a fost luată această decizie este timpul prea scurt între adoptarea modificărilor la OUG 114 şi momentul în care plafonarea ar fi trebuit să intre în vigoare, adică 1 aprilie. Până atunci ar mai fi fost o singură zi lucrătoare, în condiţiile în care ordoananţa de modificare a OUG 114 se ca adopta în Guvern vineri.

În plus, Ordonanţa de modificare a OUG 114, mai conţine câteva prevederi referitoare la gaze, care obligă ANRE să refacă metodologiile abia adoptate. Este vorba despre faptul că, în plus faţă de ce scria în OUG 114, vânzarea cu prioritate a gazelor la preţul de 68 de lei/MWh va acoperi şi consumul centralelor termice care produc apa caldă şi căldura pentru populaţie. Iar producătorii de energie termică vor beneficia doar de gaze din producţia internă, pentru ei nu se va aplica “coş” în care să intre import de gaze.

Or, ANRE alocase, întâi, gazele din producţia internă pentru populaţie şi pentru înmagazinare şi apoi pentru furnizorii clienţilor noncasnici, ce mai rămăsese, potrivit prevederilor vechii OUG 114. Acum, dat fiind că alocarea cu prioritate va cuprinde şi centralele termice, iar acestea vor produce energie doar cu gaz românesc, ANRE trebuie să modifice alocările.

Pe de altă parte, dat fiind că se amână cu o lună momentul de la care se introduce preţul de 68 de lei/MWh, se poate considera că Ioan Niculae, cel despre care s-a spus că este beneficiarul principal al plafonării, câştigă timp să constituie garanţiile pentru ca firmele din grupul Interagro să poată primi şi ele gazele la preţul de 68 de lei/MWh. 

Companiile din grupul Interagro sunt consumatorii industriali care primesc cele mai mari cantităţi de gaze din producţia internă, potrivit vechii alocări. Este vorba despre Chemgas Holding, care urma să primească în perioada 1 aprilie – 30 septembrie 2019 o cantitate totală de 670.367 MWh de gaze de producţie internă, despre Donau Chem – 686.405 MW, Ga Pro Co Chemicals – 555.243 MWh, Nitroporos – 115.156 MW, Viromet – 311.769 MWh. Însă, pentru a primi gazele, companiile trebuie să încheie contracte ferme cu garanţii. Puteţi citi detalii aici:

Veste proastă pentru Niculae: Ca să primească gazele româneşti ieftine, trebuie să arate mai întâi contractele cu Petrom şi Romgaz

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...