Japonia introduce cursuri obligatorii de programare la clasele primare începând cu 2020

Programarea pe calculator va deveni materie obligatorie în şcolile primare din Japonia din aprilie 2020. Măsura este o încercare a guvernului de la Tokio de a pregăti noua generaţie cu abilităţi extrem de căutate în domeniul tehnologiei informației, scrie asia.nikkei.com.
Economica.net - joi, 28 mart. 2019, 10:42
Japonia introduce cursuri obligatorii de programare la clasele primare începând cu 2020

Elementele de bază ale programării vor fi predate începând cu clasa a cincea. Noile manuale aprobate în această săptămână de Ministerul Educației din această ţară cer elevilor sarcini simple. De exemplu: să realizeze un desen digital al unui poligon și să facă nişte seturi de lumini LED să clipească folosind comenzi simple.

Pe măsură ce industria IT de dezvoltă, concurența internațională în domeniul tehnologiei se accentuează, astfel că Japonia vrea înceapă un program de educare a noilor generaţii. Prin acesta își propune să creeze o bază de selecţie cât mai largă de potențiali muncitori tehnici, prin expunerea precoce a copiilor la programare, astfel încât cei cu interes și abilități să poată fi instruiți ca specialiști. 

Exerciţiile cu poligoane și cu LED-urilor au fost incluse în majoritatea manualelor aprobate pentru aceste clase. Scopul este de a insufla fundamentele folosirii codurilor pentru a gestiona informațiile, precum și a învăța gândirea logică prin încercări și erori.

„Profesorii se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari, deci, pentru moment, este realist să dăm studenților şansa de a se acomoda cu etapele inițiale de programare”, a declarat Yuta Tonegawa, șefa ONG-ului Minna no Code, care se ocupă de educație, ceea ce se traduce prin „Codul pentru toți”. Tonegawa citează nevoia de „cursuri care îi fac pe studenți interesați”.

Japonia va avea un deficit de aproximativ 290.000 de lucrători IT până în 2020 și aproximativ 590.000 până în 2030 dacă piața IT va crește într-un ritm moderat, potrivit estimărilor Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia calculate în 2016. În acel an, un consiliul guvernamental privind competitivitatea industrială a promis să facă programarea obligatorie în învățământul primar.

O serie de țări au un început să înveţe copii limbajul de programare în şcoală. Coreea de Sud a introdus materia în programele de învățământ primar și secundar în 2007, când a avut loc o revizuire a sistemului educațional. În 2014, Marea Britanie a introdus programarea în învățământul obligatoriu pentru elevii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani.

Totuși, educația obligatorie în programare a tuturor elevilor este doar o parte a bătăliei. Există obstacole practice, inclusiv obținerea și conectarea calculatoarelor din clasă, precum și formarea cadrelor didactice în domeniu.

Mulți specialiști IT din Japonia se formează la companii sau prin eforturi proprii. Un număr tot mai mare de universități private lansează, de asemenea, școli sau departamente postuniversitare în domeniu, cum ar fi Campusul Shonan Fujisawa al Universității Keio înființat în 1990. Dar eforturile depuse de școlile publice au fost încetinite prin birocrație.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru......
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...