Carrefour vrea să elimine 1.229 de locuri de muncă la hypermarket-urile din Franţa, susţin sindicatele

Grupul francez de distribuţie Carrefour vrea să elimine 1.229 de locuri de muncă la hypermarket-urile din Franţa, în cadrul unui plan de transformare ce prevede creşterea vânzărilor şi profiturilor celui mai mare grup european de retail, a declarat miercuri pentru Reuters un reprezentat al sindicatului Force Ouvriere.
Economica.net - joi, 28 mart. 2019, 10:22
Carrefour vrea să elimine 1.229 de locuri de muncă la hypermarket-urile din Franţa, susţin sindicatele

Aceste desfiinţări de posturi vizează raioanele de bijuterii, care vor dispărea din hypermarket-uri, anumite posturi de manager, benzinăriile care vor fi automatizate şi unele posturi care au legătură cu gestiunea fluxurilor financiare în magazine, a precizat Michel Engels, reprezentat al sindicatului Force Ouvriere. Acesta a adăugat că sindicatele Force Ouvriere, CFDT şi CFE-CGC, vor demara negocieri cu conducerea companiei pentru a obţine cele mai bune compensaţii pentru salariaţii afectaţi.

„Este o lovitură dură…dincolo de eliminările de efective se pune sub semnul întrebării viitorul modelului de hypermarket”, a spus reprezentantul sindical.

Anterior Carrefour a confirmat că poartă discuţii cu privire la un acord colectiv, însă compania nu a precizat nicio cifră cu privire la posibilele locuri de muncă ce ar putea fi afectate.

Pentru a relansa vânzările la hypermarket-urile din Franţa, unde Carrefour are 60.000 de angajaţi, grupul francez a decis să accelereze reducerea spaţiilor non-alimentare şi să elimine anumite raioane precum cele de bijuterie.

Carrefour este în mijlocul unui plan cincinal lansat în urmă cu un an în ideea de a reduce costurile, a creşte investiţiile în E-commerce şi a căuta un parteneriat în China, totul pentru a-şi majora profiturile şi a răspunde la concurenţa crescută venită din partea retailerului online Amazon.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ şi 15 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 10 magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerţ online.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...