Membrii PE propun reducerea limitelor maxime pentru poluanţi precum plumbul, care ar urma să fie redus la jumătate, şi pentru bacteriile nocive, şi introduc noi plafoane pentru cele mai poluante substanţe găsite în apa de la robinet. De asemenea, raportul sprijină principiul accesului la apă potabilă pentru toţi cetăţenii UE.
Votul asupra raportului, adoptat prin ridicare de mâini, încheie prima lectură a PE, care şi-a adoptat poziţia în octombrie anul trecut. Cu toate acestea, miniştrii UE nu şi-au adoptat poziţia la timp pentru a începe negocierile înainte de sfârşitul actualei legislaturi. De aceea negocierile vor începe în noua legislatură a PE, după alegerile europene din mai.
„Cu un calendar clar, Parlamentul European a fost la înălţimea aşteptărilor cetăţenilor europeni, gata să negocieze textul încă din noiembrie pentru a ajunge la un acord interinstituţional înainte de sfârşitul mandatului. În pofida eforturilor Preşedinţiei Române pentru a recupera întârzierea din Consiliu, şi a faptului că PE a prezentat o abordare generală în Consiliul de Miniştri de pe 5 martie 2019, nu mai este timp de manevră pentru a iniţia negocierile interinstituţionale, din cauza alegerilor din luna mai”, a declarat miercuri Michel Dantin, din grupul Partidului Popular European (PPE) din PE, negociatorul şef al Parlamentului European în dosarul privind calitatea apei.
Potrivit raportului adoptat joi, statele membre vor trebui să ia măsuri pentru a asigura accesul universal la apă curată în Uniunea Europeană şi a ameliora accesul la apă în oraşe şi locuri publice, instalând surse publice de apă unde acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic. De asemenea, ar trebui încurajată oferirea de apă de la robinet în restaurante, cantine şi servicii de catering gratis sau pentru un preţ foarte redus.
Potrivit Comisiei Europene, diminuarea consumului de apă îmbuteliată ar putea ajuta gospodăriile din UE să economisească peste 600 de milioane de euro pe an. Dacă va creşte încrederea în consumul de apă de la robinet, cetăţenii pot de asemenea contribui la reducerea deşeurilor din plastic produse de îmbutelierea în sticle, inclusiv a deşeurilor marine. Sticlele de plastic sunt obiectele din plastic de unică folosinţă descoperite cel mai frecvent pe plajele europene, potrivit unui comunicat al PE.
Textul legislativ votat joi de Parlamentul European este rezultatul primei Iniţiative Cetăţeneşti Europene încheiate cu un succes, numită „Right2Water”, care a adunat peste 1,8 milioane de semnături pentru sprijinirea ameliorării accesului la apă potabilă pentru toţi europenii.