Şeful Poliţiei Române, trimis la Sighetu Marmaţiei. Trei poliţişti au fost răniţi în explozie VIDEO

Liviu Popa şeful Poliţiei Române, pleacă la Sighetu Marmaţiei pentru a supraveghea ancheta. Măsura este dispusă de ministrul de Interne, Gabriel Berca. De asemenea,  Popa va fi însoţit de o echipă de ofiţericriminalişti, specializaţi în explozii, dar şi de echipă de experţi de la ITM care vor cerceta condiţiile în care s-a petrecut cea de-a doua explozie. Aceştia vor verifica dacă au fost respectate normele de munca, dacă au verificate gazele.
Economica.net - Dum, 19 feb. 2012, 10:59

Ancheta este însă controlată de procurorii din Baia Mare. În explozia de la Sighetu Marmaţiei au fost răniţi trei poliţişti, dintre care unul este în stare gravă. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Christian Ciocan, a declarat că unul din cei trei poliţişti răniţi în explozia de duminică de la Sighet este în stare gravă, potrivit Mediafax. de asemenea, doi dintre poliţişti vor fi aduşi în Capitală cu avionul militar, care a plecat spre Sighet pentru a aduce a doua tură de pacienţi. Victimele vor fi aduse la Spitalul de Arşi din Capitală şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Potrivit oficialului, la locul deflagraţiei se afla adjunctul Poliţiei Sighet şi doi criminalişti care făceau cercetarea la faţa locului după prima explozie, produsă sâmbătă noaptea în urma unei acumulări de gaze.

Prima explozie de la clubul din Sighet a fost produsă, sâmbătă, în jurul orei 0.56, din cauza unei acumulări de gaze de la un etaj superior al imobilului la parterul căruia se afla discoteca, care însă nu era conectată la reţeaua de gaze. A doua explozie s-a produs în jurul orei 10.30.

În prima explozie şase tinere au suferit arsuri pe 25-35 la sută din suprafaţa corpului, unei a şaptea i-a fost ars părul, ea rămânând în spitalul din Sighet. Celelalte şase tinere au fost aduse la Bucureşti cu un avion militar şi internate la Spitalul de Arşi.

În a doua deflagraţie, zece persoane au fost rănite, între care trei ofiţeri de poliţie, doi pompieri şi un notar, care avea biroul deasupra clubului.

Doctorul Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a informat că probabil opt dintre răniţi vor fi aduşi la Bucureşti duminică, însă vor fi evaluaţi toţi şi se va decide în funcţie de starea de sănătate a lor.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...