„Până la data de 1 aprilie 2019, s-au arătat interesaţi să se înscrie în Program 18.500 de fermieri. Pentru Ciclul I s-au primit deja 15.337 de cereri de înscriere în program, numărul acestora fiind în creştere faţă de anul 2017, când au beneficiat de acest sprijin peste 8.000 fermieri şi faţă de 2018, când numărul total al beneficiarilor a fost de 15.712 pentru ambele cicluri de producţie”, precizează MADR.
Pentru ciclul II al anului 2019 se pot depune cereri de înscriere până pe 15 septembrie a.c. pentru perioada de valorificare noiembrie – 20 decembrie.
Producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, printr-un program guvernamental, începând cu anul 2017, să cultive tomate în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă.
Potrivit MADR, pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kilograme de tomate/mp şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.
De asemenea, legumicultorii trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere şi să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai inclusiv, şi/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Scopul Programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii este realizarea unei producţii cantitative şi calitative pentru a eficientiza exploataţia prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În acelaşi timp, programul răspunde dorinţei consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului.