Preşedintele Ford Europa, Steven Armstrong, a avertizat asupra potenţialelor efecte dezastruoase ale unui Brexit fără acord, prin care Regatul Unit părăseşte blocul comunitar fără o înţelegere privind viitoarele relaţii comerciale. Aceasta ar putea însemna tarife vamale şi verificări la graniţe, care ar putea întrerupe semnificativ afacerile, în special în sectorul auto.
Într-un astfel de scenariu, Ford „va trebui să reflecteze cu seriozitate asupra viitorului pe termen lung al investiţiilor sale în Marea Britanie”, a declarat Armstrong.
Avertismentul vine după ce, luni, Camera Comunelor a respins pentru a doua oară prin ”voturi orientative” (indicative votes) o serie de amendamente ce sugerau o formă de Brexit care să menţină relaţii cât mai apropiate cu UE (precum modelul norvegian), organizarea unui referendum privind orice acord de retragere din UE sau anularea Brexitului, iar săptămâna trecută a respins pentru a treia oară acordul de retragere pe care Theresa May l-a convenit cu Bruxelles-ul.
Negociatorul-şef european pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat marţi că, în lipsa unei ratificări a acordului privind Brexitul de către Parlamentul britanic, o amânare pe termen lung apare ca fiind singura soluţie de a evita o ieşire haotică din Uniunea Europeană, dar aceasta ar însemna ”riscuri semnificative” pentru UE.
„Am fost foarte consecvenţi în a avertiza încă de la referendum că un ‘hard’ Brexit, un Brexit fără acord, ar fi un dezastru pentru industria auto britanică, inclusiv pentru Ford. Deci, orice acord în care relaţii comerciale vor însemna tarife vamale şi verificări la graniţe vor afecta semnificativ afacerea noastră şi ne-ar putea costa anual miliarde de dolari”, a afirmat şeful Ford Europa.
Acesta a adăugat că producătorul auto cheltuie deja zeci de milioane de dolari pregătindu-se pentru posibilele efecte ale unui Brexit fără acord, care ar putea opri activitatea porturilor şi ar încetini livrările de componente şi maşini între Europa şi Regatul Unit.
Ford, care produce 1,3 milioane de motoare la cele două fabrici din Marea Britanie (Bridgend şi Dagenham), a avertizat că în cazul unui „hard” Brexit costurile sale legate de taxele vamale ar putea ajunge la un miliard de dolari.
Ford are în Europa 53.000 de angajaţi, iar numărul lor ajunge la 68.000 dacă sunt incluşi şi cei de la societăţile mixte, cum ar fi cele din Rusia şi Turcia.
Marţi, la Amsterdam, Ford a prezentat 16 noi vehicule electrificate, de la modelul compact Fiesta la celebrul vehicul comercial Transit. Opt dintre ele vor fi disponibile clienţilor înainte de sfârşitul anului.
Luna trecută, Ford a anunţat că intenţionează să renunţe la peste 5.000 de angajaţi din Germania şi îşi va reduce forţa de muncă din Marea Britanie, în încercarea de a reveni pe profit în Europa.
În ultimul trimestru al anului trecut, Ford a înregistrat pierderi în toate regiunile, exceptând America de Nord. În aceste condiţii, Ford a decis să îşi restructureze operaţiunile din Europa, să închidă uzine din America Latină şi să concedieze mai multe mii de angajaţi în China. Planul Ford prevede înregistrarea unei marje de profit de 6% în Europa.
„Prin aceste programe şi alte iniţiative, divizia Ford din Germania ar urma să-şi diminueze cu 5.000 numărul de angajaţi, inclusiv persoane angajate cu contract temporar de muncă. Numărul concedierilor din Marea Britanie nu a fost încă stabilit”, se arată într-un comunicat al companiei.
În februarie, presa britanică anunţa că reprezentanţii Ford Motor au avertizat-o pe Theresa May că vor intensifica pregătirile legate de mutarea producţiei în afara Marii Britanii.
„Nu mai este vorba despre planuri pentru întâmplări neprevăzute, luăm măsuri din cauza incertitudinilor. Este ceva real”, a afirmat un participant la întâlnirea cu premierul britanic.
Anunţul Ford ar reprezenta o nouă lovitură pentru industria auto din Marea Britanie, confruntată cu o scădere la aproape jumătate a investiţiilor, în principal din cauza incertitudinilor legate de Brexit. Printre companiile care au anunţat că îşi reduc sau îşi opresc producţia în Marea Britanie se află Nissan, Airbus, Sony, Dyson,Toyota şi Honda.
Recent, Ford a început programul de restructurare a operaţiunilor din Europa, concediind până la 400 de angajaţi de la fabrica sa de motoare Bridgend din Ţara Galilor. Sindicatele se aşteaptă ca în următorii doi ani să fie concediaţi până la 1.000 de angajaţi de la Bridgend.
Ford are circa 13.000 de angajaţi în Marea Britanie, aproximativ un sfert din forţa sa de muncă din Europa (54.000 de persoane).
Pe lângă fabrica Bridgend din Ţara Galilor, compania mai are o unitate la Dagenham, în Essex, şi o serie de alte facilităţi pe teritoriul Regatului Unit.
Ford consideră că în urma votului din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din UE a înregistrat pierderi de sute de milioane de lire sterline, în urma deprecierii monedei şi a scăderii vânzărilor în Regatul Unit.
Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent şi pe piaţa din România.