Ziarista favorită a lui Gaddafi a murit în închisoare VIDEO

Prezentatoarea de televiziune şi ziarista favorită a fostului dictator libian Muammar Gaddafi, Hala Misrati, a murit în închisoare, s-a aflat dintr-un buletin de ştiri difuzat de Al-Arabiya.
Economica.net - Dum, 19 feb. 2012, 14:22

Misrati, a cărei popularitate a crescut în timpul revoltelor de anul trecut din Libia şi care au dus la răsturnarea regimului fostului dictaor libian şi la uciderea acestuia, a fost torturată în închisoare şi a fost găsită moartă în celula ei, a transmis Al-Arabiya.

Noua putere de la Tripoli, Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), nu a făcut deocamdată niciun comentariu asupra informaţiilor difuzate de presă. Familia jurnalistei nu a confirmat oficial moartea ei, deşi afirmase anterior că ea se află într-o situaţie foarte periculoasă.

Misrati a atras atenţia publicului în luna august, când a apărut la televiziunea libiană într-o postură mai puţin obişnuită, agitând o armă şi ameninţându-i pe rebelii care încercau să-l alunge pe Gaddafi de la putere.

Când Tripoli a picat în mâinile rebelilor, jurnalista a fost răpită. Nu a mai fost văzută decât într-o înregistrare video, ţinând în mână o foaie de hârtie ce avea ca dată „30 decembrie 2011”.

În data de 11 decembrie 2011, doctorul Youcef Chakir confirma că Hala Misrati se afla încă în închisoare şi că fusese violată de către rebeli de 17 ori. Înregistrarea video care a ajuns pe YouTube arată că ea ar fi fost însărcinată. Chakir a mai spus că jurnalistei i se tăiase părul şi că se află în închisoarea Sijn Jdida, din Tripoli.

 

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor electronice pentru platforma de vânzare a produselor loto online, potrivit......
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza riscurilor inflaționiste – guvernatorul Băncii Naționale a Austriei
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza ...
Banca Centrală Europeană ar putea să aştepte o perioadă mai lungă de timp înainte de a adopta o nouă reducere a dobânzii ...
Austria vrea să cumpere 12 avioane de vânătoare M-346 FA, produse de compania italiană Leonardo
Austria vrea să cumpere 12 avioane de vânătoare M-346 FA, produse de compania italiană Leonardo
Austria intenţionează să cumpere 12 avioane de vânătoare M-346 FA, de producţie italiană, pentru a înlocui avioanele ...