Poliţia Română a găsit, în ultima săptămână, peste 160 de persoane date dispărute

Peste 160 de persoane care erau căutate la nivel naţional au fost găsite de poliţişti în ultima săptămână, aproape jumătate dintre acestea erau semnalate ca fiind dispărute, iar 67 aveau pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, informează, duminică, MAI.
Economica.net - Dum, 19 feb. 2012, 14:01

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) informează că 165 de persoane căutate la nivel naţional au fost găsite de poliţiştii structurilor de investigaţii criminale în perioada 10 – 16 februarie, în urma activităţilor de căutare şi identificare.

„Din totalul persoanelor depistate, 85 erau semnalate ca fiind dispărute, 55 dintre acestea fiind minori. De asemenea, poliţiştii au depistat 67 de persoane care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, şase persoane erau căutate în vederea arestării preventive, iar pe numele a două persoane au fost emise mandate europene de arestare”, se arată în comunicatul MAI.

Sursa citată mai precizează că în urma colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol şi Biroul Sirene, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 30 de persoane urmărite de autorităţile române.

Te-ar mai putea interesa și
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie listată la BVB, vor dezvolta un parc fotovoltaic, cu o capacitate de 18,15......
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza riscurilor inflaționiste – guvernatorul Băncii Naționale a Austriei
BCE ar putea să aștepte o perioadă mai lungă până să decidă o nouă scădere a dobânzii de referință, din cauza ...
Banca Centrală Europeană ar putea să aştepte o perioadă mai lungă de timp înainte de a adopta o nouă reducere a dobânzii ...