Primarul Robu spune că nu renunţă la metrou, dar că aşteaptă un program naţional pentru marile oraşe

Primarul Nicolae Robu a declarat, vineri, că Timişoara va avea metrou, însă acest obiectiv va fi construit în cadrul unui program naţional ce prevede realizarea de metrouri în oraşele cu populaţie mai mare de trei sute de mii de locuitori, potrivit Agerpres. 
Economica.net - vin, 05 apr. 2019, 13:29
Primarul Robu spune că nu renunţă la metrou, dar că aşteaptă un program naţional pentru marile oraşe

În anul 2013, edilul Timişoarei lansase în premieră ideea ca liniile de tren care traversează oraşul să fie duse în subteran, iar în intervalul când nu circulă trenurile, să fie folosite în sistem S-Ban, ca metrou.

Nicolae Robu a afirmat vineri că nu mai este de actualitate ducerea liniilor de tren în subteran, întrucât CFR a obţinut finanţare europeană pentru adăugarea a încă unei linii pe lungimea actuală a celei mobile şi timp de 20-30 de ani acestea nu vor putea fi modificate.

„Dar avem o altă versiune de proiect pentru metrou. Se vorbeşte că va fi un program naţional de realizare de metrouri în oraşele cu populaţie de peste trei sute de mii de locuitori. Un program naţional, care nu este o prostie, ci o necesitate, iar noi vom fi pe fază. În 2013, când am afirmat eu că este nevoie de metrou, toţi mă ridiculizau. Va veni ziua în care se va face metroul, nu am spus că eu îl voi face, dar acesta este cursul firesc, spre a conserva terenul de la suprafaţă pentru a avea cât mai multe spaţii verzi”, a explicat Nicolae Robu.

El a dat exemplul din Singapore, unde este plin de viaţă şi de verdeaţă pentru că acolo se merge cu construcţiile şi pe verticală, dar şi în subteran, pe câte zece etaje.

„Şi noi va trebui să renunţăm la inhibiţii şi să înţelegem că omenirea a ajuns la un alt nivel tehnologic decât cel cu care am fost noi obişnuiţi. Nu suntem la acel nivel de top mondial, dar nu e cazul să avem inhibiţii”, a mai adăugat Nicolae Robu.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...