Miniştrii de externe din G7 discută în Franţa despre combaterea inegalităţilor la nivel mondial

Miniştrii de externe din G7, grupul celor mai industrializate state din lume, s-au reunit vineri la Dinard, pe coasta bretonă din vestul Franţei, pe o ploaie persistentă, pentru discuţii axate pe combatarea inegalităţilor la nivel mondial, o întâlnire de la care absentează însă secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, transmite AFP, potrivit Agerpres. 
Economica.net - vin, 05 apr. 2019, 17:32
Miniştrii de externe din G7 discută în Franţa despre combaterea inegalităţilor la nivel mondial

„Există un proverb în Franţa care spune :nuntă ploioasă, căsnicie fericită”, aşa încât o să urez G7 ploios, G7 fericit”, a declarat în deschiderea reuniunii şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, declanşând râsetele omologilor săi.

Majoritatea miniştrilor au sosit în Bretania venind de la Washington, unde a avut loc joi o reuniune a NATO.

Singura absenţă, una remarcată, este cea a secretarului de stat Mike Pompeo, reţinut la New York de o întâlnire cu preşedintele băncii Goldman Sachs.

SUA l-au trimis la această reuniune pe numărul 2 al Departamentului de Stat, John Sullivan, un nivel de reprezentare inferior interpretat drept un semn al indiferenţei Washingtonului faţă de instanţele internaţionale după accederea lui Donald Trump la Casa Albă.

„Vom regreta toţi că el nu se află astăzi împreună cu noi, dar foarte competentul său adjunct este aici”, a comentat ministrul canadian Chrystia Freeland, de faţă cu jurnaliştii.

„Bineînţeles că Statele Unite sunt foarte importante, dar am discutat deja un număr de subiecte cu Pompeo în ultimele zile. Nu avem niciun motiv să credem că Statele Unite nu se implică în formatul G7”, a declarat ministrul german Heiko Maas, în timp ce o sursă diplomatică franceză a subliniat că John Sullivan l-a înlocuit deja pe Pompeo la reuniunea similară organizată sub preşedinţia canadiană.

De amintit că summitul G7 desfăşurat în 2018 în Canada s-a încheiat cu un eşec, Donald Trump refuzând să semneze comunicatul final din cauza unor diferende în materie comercială.

Timp de două zile, miniştrii de externe vor discuta în Bretania despre lupta împotriva inegalităţilor la nivel global, tema centrală a preşedinţiei franceze a G7, dar şi despre ingerinţele externe în societăţile democratice şi în crizele regionale.

Vor fi abordate, de asemenea, modalităţi de sporire a sprijinului G7 pentru ‘operaţiunile africane de pace şi de luptă împotriva traficurilor în Sahel’, a precizat Jean-Yves Le Drian.

„Obiectivul este să încurajăm un efort continuu, inclusiv financiar, pentru Sahel’, a indicat o sursă diplomatică franceză. Parisul are angajaţi în regiune 4.500 de militari în lupta împotriva jihadiştilor.

Reuniunea ministerială, ce va pregăti summitul G7 programat în august la Biarritz, urmează să adopte trei declaraţii, privind lupta împotriva violenţelor sexuale asupra femeilor în zone de conflict, „comportamentele responsabile” în spaţiul cibernetic şi traficanţii în Sahel.

Te-ar mai putea interesa și
Treceri de pietoni iluminate pe DN-uri: CNAIR a primit două oferte la licitația de peste 230 de milioane de lei
Treceri de pietoni iluminate pe DN-uri: CNAIR a primit două oferte la licitația de peste 230 de milioane de lei
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit două oferte la licitația pentru „Creșterea siguranței rutiere prin iluminarea și semnalizarea trecerilor de......
Electrica Furnizare a stabilit noile prețuri pentru clienții casnici, după ridicarea plafonării. Cu cât se scumpește energia electrică
Electrica Furnizare a stabilit noile prețuri pentru clienții casnici, după ridicarea plafonării. Cu cât se scumpește ...
Electrica Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică din România, a stabilit prețul de ofertă valabil ...
EXCLUSIV Producătorul de încălţăminte Luna Shoes din Bihor a disponibilizat 85 de salariaţi
EXCLUSIV Producătorul de încălţăminte Luna Shoes din Bihor a disponibilizat 85 de salariaţi
Producătorul de încălţăminte Luna Shoes a concediat colectiv 85 de salariaţi pe parcursul lunii octombrie, arată informaţiile ...
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă pentru investiții, piața accelerează rapid, țara are unele dintre cele mai bune condiții naturale din Europa
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă ...
Sectorul fotovoltaic din Europa Centrală și de Est este adesea descris în termeni de potențial, mai degrabă decât de ...