Samsung Electronics se aşteaptă la cel mai scăzut profit trimestrial din ultimii doi ani

Gigantul sud-coreean Samsung Electronics se îndreaptă spre cel mai scăzut profit trimestrial din ultimii trei ani, din cauza creşterii concurenţei pe piaţa telefoanelor mobile, a scăderii preţurilor cipurilor şi a încetinirii cererii pentru ecranele dispozitivelor, transmit Yonhap, DPA şi Reuters, relatează Agerpres. 
Economica.net - sâm, 06 apr. 2019, 09:13
Samsung Electronics se aşteaptă la cel mai scăzut profit trimestrial din ultimii doi ani

Profitul operaţional în primul trimestru din acest an va scădea probabil cu 60%, faţă de perioada similară din 2018, a avertizat vineri grupul sud-coreean. Declinul este mai accentuat decât estimau analiştii şi reprezintă cel mai slab profit trimestrial de la sfârşitul lui 2016.

În perioada ianuarie-martie 2018, grupul sud-coreean se aşteaptă să raporteze un profit operaţional de 6.200 miliarde woni (5,5 miliarde de dolari), faţă de 15.600 miliarde woni în perioada similară din 2018 şi 6.800 miliarde woni previzionat de Refinitiv SmartEstimate.

Veniturile vor scădea probabil cu 14%, la 52.000 miliarde woni, de la 60.600 miliarde woni în urmă cu un an.

Rezultatele financiare ale Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri şi de cipuri de memorie, urmează să fie date publicităţii la sfârşitul lunii aprilie.

Incertitudinile privind tensiunile comerciale dintre SUA şi China şi încetinirea economiei chineze înrăutăţesc perspectivele pentru producătorii de electronice din întreaga lume, susţin analiştii.

Vineri, acţiunile Samsung Electronics au scăzut la Bursa de la Seul cu 0,53%, în timp ce indicele principal Kospi a urcat cu 3,08 puncte, ajungând la închidere la valoarea de 2.209,61 puncte. Titlurile Samsung au crescut cu peste 25% faţă de ianuarie, când au înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, unii investitori pariind pe redresarea cererii pentru cipuri.

De asemenea, Samsung se bazează pe noua sa gamă de smartphone-uri, inclusiv Galaxy S10, pentru a-şi majora cota de piaţă pe plan global.

Marja de profit ar urma să se situeze la 11,9%, cel mai redus nivel din trimestrul trei din 2016.

Samsung este cel mai important conglomerat din Coreea de Sud cu afaceri în diverse domenii: cipuri, telefoane mobile inteligente, electrocasnice, dar şi în sectorul hotelier.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...