Chinezii sunt principalii beneficiari ai programului „Golden Visa” din Grecia

Numărul permiselor de rezidenţă emise anul trecut cetăţenilor statelor din afara UE prin programul "Golden Visa" din Grecia a crescut cu 46%, faţă de 2017, cei mai mulţi fiind din China, Turcia şi Rusia, arată datele Ministerului responsabil pentru Politica Migratorie, informează publicaţia elenă Kathimerini.
Economica.net - Dum, 07 apr. 2019, 07:40
Chinezii sunt principalii beneficiari ai programului

Programul „Golden Visa” oferă investitorilor din afara Uniunii Europene care au achiziţionat proprietăţi imobiliare în valoare de cel puţin 250.000 de euro în Grecia un permis de rezidenţă pentru o perioadă de cinci ani atât pentru deţinătorul vizei cât şi pentru familia sa. O astfel de sumă este suficientă pentru a cumpăra un apartament cu patru camere în capitala Greciei, cu vedere spre Acropole.

De la lansarea programului, în 2013, şi până la sfârşitul lui 2018, au fost emise în total 3.892 permise, din care 1.399 anul trecut, faţă de doar 961 în 2017. În primul trimestru din acest an au fost acordate încă 262 de permise, astfel că în prezent 4.154 de investitori beneficiază de „Golden Visa”.

Chinezii sunt principalii beneficiari ai programului „Golden Visa” din Grecia, 58% (sau 2.416) din permisele de rezidenţă emise anul trecut fiind acordate investitorilor din statul asiatic. Din cele 1.655 „Golden Visa” emise din ianuarie 2018, 1.300 (78%) sunt destinate chinezilor care au achiziţionat proprietăţi imobiliare în Grecia.

Pe locul doi se află investitorii ruşi, care au beneficiat de 424 de permise de rezidenţă prin acest program.

Există de asemenea o creştere semnificativă a investitorilor turci, al căror număr a urcat de la 241 în 2017 la 402 în 2018.

Majoritatea proprietăţilor imobiliare achiziţionate au fost în Attica şi Halkidiki.

Obiectivul programului este să atragă investitori care să contribuie la relansarea economiei şi de asemenea să răspundă la cererea pieţelor, au anunţat oficialii eleni.

La nivelul Uniunii Europene, un număr de 13 state au lansat programe similare, pe care Parlamentul European vrea să le încadreze mai bine în numele luptei împotriva corupţiei şi a spălării de bani. 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...