COTAR – O ordonanţă care să dea undă verde paradisului fiscal pentru firmele de ridesharing deschide calea dezastrului

Politicieni din aproape toate partidele militează pentru încălcarea cu bună ştiinţă a Legii taximetriei, doar pentru a face loc pe piaţa din România unor firme care încalcă cel puţin trei legi ale statului român: Legea taximetriei, Codul Muncii şi Codul fiscal, avertizează reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Economica.net - lun, 08 apr. 2019, 07:29
COTAR - O ordonanţă care să dea undă verde paradisului fiscal pentru firmele de ridesharing deschide calea dezastrului

„Eliminarea taximetriei va afecta peste 150.000 de familii, însumând peste 600.000 de persoane. Aşa cum am declarat şi la întâlnirea de la Guvern, din data de 21 martie, dacă tot se doreşte un transport alternativ, poate fi introdus un capitol distinct în legea 38/2003, unde să se prevadă şi această activitate, dar să fie limitată, să respecte aceleaşi reguli ca şi noi, în ceea ce priveşte autorizarea, controlul şi fiscalizarea, controlul autorităţilor în drept, precum şi numărul limitat de maşini. Altfel, înseamnă ca suntem o ţară comandată de nişte grupuri de interese care-şi fac legi cu ajutorul politicienilor români. Şi este foarte posibil să se descopere ale cui sunt interesele, dacă analizăm anumite legături (de familie şi nu numai) între politicienii susţinători ai Uber şi persoanele de la conducerea companiei din România, dar şi între patronii Uber şi anumiţi politicieni români care se pot lăuda cu susţinerea internaţională”, susţine Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei patronale, o Ordonanţă de Urgenţă care să dea undă verde paradisului fiscal pentru firmele de ridesharing ar deschide calea dezastrului.

„Noi, transportatorii autorizaţi, asistăm astăzi la un circ electoral în care politicieni din aproape toate partidele militează pentru încălcarea cu bună ştiinţă a Legii taximetriei, doar pentru a se face loc pe piaţa din România unor firme care încalcă cel puţin trei legi ale statului român: Legea taximetriei, Codul Muncii şi Codul fiscal. Sub pretextul că duc transportul rutier de persoane în era tehnologiei, companiile de ridesharing nu fac altceva decât să-şi umple propriile buzunare cu zeci de milioane de euro, în timp ce bugetele statelor pe care le piratează scad simţitor, iar drepturile lucrătorilor se elimină din aşa-zisa relaţie de „parteneriat’ cu şoferii bucuroşi că le rămân câţiva bănuţi în plus în buzunar, dar nu se gândesc la consecinţele pe termen scurt mediu şi lung: lipsa asigurărilor de sănătate, mai ales dacă ar avea nevoie de spitalizare; lipsa cotizaţiei la pensie, care îi va adăuga pe lista acelor pensionari cu venituri sub nivelul subzistenţei, peste 10, 15 sau 20 de ani”, se menţionează în comunicatul citat.

În viziunea transportatorilor, la ora actuală, există firme de transport în România care nu respectă nicio lege a statului român. „Uber îşi desfăşoară activitatea de 4 ani, funcţionează ilegal în România, face transport de persoane fără nicio autorizaţie, obţine astfel venituri ilicite şi duce toţi banii încasaţi pe o aplicaţie, în conturi din afara ţării. Au pretins că nu înseamnă transport rutier de persoane transportarea persoanelor din punctul A în punctul B, cu ajutorul unei aplicaţii cu tarife dinamice, eludează Codul fiscal, fraudează bugetul consolidat al statului, cu sute de milioane de euro”, notează COTAR.

Reprezentanţii Confederaţiei afirmă, totodată, că, „lobby-iştii Uber şi ai altor aplicaţii de acelaşi fel au găsit politicieni, chiar şi în Guvern, care au găsit metode pentru a le deschide calea către piaţa românească, dincolo de orice cadru legal”, iar „acum se încearcă trecerea, pe repede-înainte, a unei OUG care să le servească interesele”.

„Înţelegem că sunt foarte influente cercurile înalte de la New York şi că avem politcieni care-şi doresc izbânda în alegeri cu orice preţ – chiar dacă preţul este cel de a schimba legile României, astfel încât să le aducă bani mai-marilor lumii şi să obţină susţinerea lor – însă nu putem să nu le amintim acestora că în România nu avem o lege care să reglementeze activitatea de lobby, ci doar pedepse penale pentru trafic de influenţă. Nu ştim dacă toţi cei care insistă pentru această OUG pentru „transport alternativ’ înţeleg ce fac alţi colegi ai lor, care sunt direct interesaţi de apariţia acestei schimbări legislative, în interes personal, nu ştim dacă toţi cei care susţin binefacerile Uber înţeleg problemele fiscale sau măcar dacă ştiu că Uber încasează bani şi cash, fără a putea emite bon fiscal, nu ştim câţi dintre susţinători cred că e bine să fii „cool’ şi „în pas cu moda sau cu tendinţele, drept pentru care se înscriu în „trend’, ţi câţi au cu totul alte interese, dar ce am observat noi este faptul că toţi vorbesc în necunoştinţă de cauză şi sfidând însăşi ideea de legislaţie, deşi vor să conducă ţara”, se arată în comunicatul transportatorilor autorizaţi din România.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...