Ministerul Transporturilor a retransmis Comisiei Europene studiul de trafic pentru podul peste Dunăre

Ministerul Transporturilor a retransmis Comisiei Europene studiul de trafic pentru podul peste Dunăre dintre judeţele Brăila şi Tulcea, studiul fiind o parte componentă a cererii de finanţare, a anunţat luni, la Tulcea, ministrul Răzvan Cuc, potrivit Agerpres. 
Economica.net - lun, 08 apr. 2019, 16:04
Ministerul Transporturilor a retransmis Comisiei Europene studiul de trafic pentru podul peste Dunăre

„Cererea de finanţare a fost trimisă Comisiei Europene. O componentă s-a întors, după ce ni s-au cerut argumente suplimentare pentru rentabilitate. Am refăcut studiul de trafic şi l-am retransmis Comisiei”, a declarat ministrul Transporturilor.

El a mai spus că nu sunt probleme în ceea ce priveşte finanţarea obiectivului şi a menţionat că partea de confecţii metalice a infrastructurii va fi furnizată de unităţi economice din Brăila şi Tulcea.

„Obiectivul nu va fi abandonat din punctul de vedere al finanţării”, a afirmat Răzvan Cuc.

Contractul pentru execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în martie 2018 şi are o valoare de 430 de milioane de euro, fără TVA, iar antreprenorul lucrării este Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co.Ltd (Japonia).

Durata de realizare a podului peste Dunăre este de 48 de luni, din care 12 luni – proiectarea şi 36 de luni – execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani.

Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicaţie modernă, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, fluidizarea traficului între localităţile Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, creşterea siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs şi scăderea poluării la toate nivelele în prezent tranzitate.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...