Telefoanele pliabile vor avea o cotă de doar 5% din piaţă până în 2023 – analişti

Huawei, Samsung, dar şi alte branduri şi-au prezentat în februarie oferta de telefoanele pliabile cu ocazia Congresului Mondial al Mobilelor de la Barcelona. Acestea au făcut senzaţie şi mulţi s-au grăbit să afirme că vor reprezenta un nou trend în piaţă. Însă, analiştii de la compania de cercetări de piaţă Gartner prevăd că telefoanele pliabile vor reprezenta 5% din cota de piață a smartphone-urilor până în 2023, adică un volum de 30 de milioane de unități.
Lidia Neagu - sâm, 13 apr. 2019, 11:11
Telefoanele pliabile vor avea o cotă de doar 5% din piaţă până în 2023 - analişti

În timp ce analiștii de la Gartner se așteaptă ca telefoanele pliabile să reintroducă inovaţia pe piața smartphone-urilor, aceştia sunt precauți cu privire la absorbția lor pe termen scurt din cauza limitărilor pe care încă le au.

„Ne aşteptăm ca utilizatorii să folosească un telefon pliabil la fel cum folosesc telefonul obişnuit, să-l ridice de câteva sute de ori pe zi, să-l desfacă sporadic şi să tasteze pe ecranul de plastic, care se poate zgâria rapid în funcţie de felul în care se pliază”, a spus Roberta Cozza, director de cercetare la Gartner.

„În următorii cinci ani, așteptăm ca telefoanele pliabile să rămână un produs de nișă datorită mai multor provocări de fabricație. Pe lângă suprafața ecranului, prețul este o barieră, în ciuda faptului că ne așteptăm ca acesta să scădă cu timpul. În prezent, la prețul de 2.000 de dolari, telefoanele pliabile prezintă prea multe compromisuri, chiar și pentru majoritatea adoptatorilor tehnologici timpurii „.

Pe termen scurt, analiștii de la Gartner se așteaptă ca producătorii să furnizeze mai multe forme şi tipuri de pliere pentru telefoanele pliabile, având în vedere înțelegerea modelelor de utilizare optimă și a preferințelor utilizatorilor.

„Un factor cheie pentru managerii de produse este să plaseze utilizabilitatea la baza dezvoltării produselor lor, asigurându-se că experiența utilizatorilor este continuă și fără probleme în toate ecranele pliabile”, a spus Cozza.

Huawei va vinde Mate X la preţul 2.299 de euro cu 8 GB de memorie RAM și o capacitate de stocare de 512 GB, urmând să fie lansat la mijlocul acestui an. Preţul de pornire pentru Galaxy Fold, telefonul pliabil de la rivalii Samsung, este 1.980 de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Comerțul cu ridicata a pierdut 1,8% în primele noua luni
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut, în primele nouă luni din acest an, faţă de perioada 1 ianuarie -30 septembrie......
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească pentru deciziile sale
Călin Georgescu: Vor dispărea pensiile speciale. Orice magistrat care a dat un verdict greşit va trebui să plătească ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul său îi vizează pe micii producători, „sclavul salariat cocoşat de credite, vânzătorul de la hipermarketul străin”
Răspunsul la întrebarea de ce l-au votat românii pe Călin Georgescu, oferit chiar de acesta în cartea sa. Programul ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau ...