Daea spune că autorităţile sanitar-veterinare pot gestiona măsurile de comercializare a cărnii de miel de către fermieri

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, joi, la Cluj, că autorităţile sanitar-veterinare şi cele locale vor lua măsurile necesare pentru ca fermierii să poată valorifica carnea de miel în perioada aceasta de dinaintea sărbătorilor pascale, chiar dacă România a trecut în ultimele luni prin încercarea pestei porcine, relatează Agerpres. 
Economica.net - joi, 11 apr. 2019, 13:02
Daea spune că autorităţile sanitar-veterinare pot gestiona măsurile de comercializare a cărnii de miel de către fermieri

Prezent joi la târgul Agraria, deschis în comuna clujeană Jucu, ministrul Agriculturii a spus că deşi unele localităţi se află sub restricţie, munca crescătorilor de animale trebuie respectată.

„Acum este acest necaz în ţară, care a avut un vârf foarte ridicat (al pestei porcine – n.red.)… În ţară mai sunt încă zone care sunt sub restricţie. (….) Direcţiile sanitar-veterinare şi cele agricole, în înţelegere deplină cu autorităţile – prefecturile şi primarii – pot gestiona într-o linişte deplină acest moment formidabil pentru ţară. Fiecare om doreşte să sacrifice un miel, fiecare om vrea să mănânce o bucată de carne de miel sau o ciorbă, aşa cum este tradiţia şi cum există acest sentiment al respectului faţă de munca oamenilor, ştiindu-se că ei acum caută valorificare. Dacă nici acum nu vând mieii, atunci când îi mai vând, dacă nu la Paşti. De aceea, măsurile sunt, pentru fiecare loc în parte, pentru fiecare direcţie sanitar-veterinară în parte, să se pună de acord cu primăriile pentru a stabili locurile de comercializare a animalelor respective, pentru a da linişte acestui moment”, a spus Daea.

Ministrul Agriculturii Petre Daea a vizitat, joi, alături de ambasadorul Israelului, David Saranga, şi de oficialităţi locale târgul Agraria, care anul acesta împlineşte 25 de ani şi a discutat cu fermierii şi cu expozanţii. La târg, care se desfăşoară în perioada 11 – 14 aprilie, sunt prezenţi peste 300 de expozanţi din ţară şi străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...