Ministrul Cuc: Zborurile Tarom Arad-Bucuresti, numai dupa realizarea unui studiu

Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a declarat, joi, ca zborurile Tarom între Arad si Bucuresti vor fi introduse numai dupa efectuarea unui studiu, el acuzând vechea conducere a companiei ca i-a mintit pe aradeni când le-a promis ca vor fi introduse cursele de la finalul anului trecut, potrivit Agerpres. 
Economica.net - joi, 11 apr. 2019, 14:29
Ministrul Cuc: Zborurile Tarom Arad-Bucuresti, numai dupa realizarea unui studiu

Ministrul Razvan Cuc a spus ca atât aradenii cât si parlamentarii PSD de Arad – care au promis anul trecut reintroducerea curselor Tarom dupa o pauza de 15 ani, au fost mintiti de fosta conducere a companiei, care a promis zboruri fara sa faca o analiza privind potentialul acestei rute.

„Acesti oameni (parlamentarii PSD de Arad – n.r.) s-au chinuit foarte mult, în cursul anului trecut, sa introduca cursa Bucuresti-Arad. Din pacate, au fost mintiti. Asta a fost apanajul conducerii trecute de la Tarom. Au mintit. Au spus ca Tarom merge bine, dar vedem ca au disparut vreo 60 milioane de dolari din contul Tarom. Au spus ca au crescut veniturile, dar vedem ca au crescut pierderile”, a declarat ministrul.

Razvan Cuc a declarat ca se va implica personal si va discuta cu noua conducere Tarom pentru introducerea zborurilor de la Arad, însa acestea ar putea fi lansate numai dupa realizarea unui studiu.

„De data asta o sa ne aplecam noi, asa cum trebuie, pe aceasta problema si o sa am o discutie cu actuala conducere a Tarom si sa gasim solutia, reala de aceasta data, pentru introducerea cursei în urma unui studiu pe care îl vom efectua în perioada imediat urmatoare”, a spus Cuc.

Ministrul a mai acuzat ca fostul director al Tarom, „pus de altcineva în acea functie”, „avea o alta agenda”.

În luna noiembrie 2018, parlamentarii PSD de Arad au anuntat reluarea zborurilor Tarom de pe aeroportul local dupa 15 ani. Totodata, Raluca Zomonita – director Operatiuni Sol si Alexandru Slivka – sef al Serviciului Proceduri si Contracte Handling au fost la Arad si facut o inspectie pe aeroport, aratând ca „spre sfârsitul anului” vor fi lansate zborurile pe ruta Arad – Bucuresti, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...