Ministerul Energiei: Programul asumat de România vizează închiderea minelor ce pun probleme serioase de mediu şi de eficienţă economică

Închiderea minelor necompetitive este un program asumat de România în urmă cu opt ani şi vizează doar minele care pun probleme serioase de mediu şi eficienţă economică, susţin reprezentanţii Ministerului Energiei (ME).
Economica.net - joi, 11 apr. 2019, 14:56
Ministerul Energiei: Programul asumat de România vizează închiderea minelor ce pun probleme serioase de mediu şi de eficienţă economică

„Închiderea minelor necompetitive din România este un program asumat de ţara noastră în urmă cu opt ani, respectiv în anul 2011 şi modificat de Guvernul Cioloş (2016) prin includerea a două noi mine în lista celor neviabile economic: Lonea şi Lupeni. Pentru cei care nu au înţeles, acest plan nu este unul de închidere a minelor din România. Acesta este un plan de închidere a minelor care pun probleme serioase de mediu şi eficienţă economică. Mai mult, subliniem că cei care astăzi declară apocaliptic sfârşitul industriei miniere din ţara noastră au aprobat aceleaşi ajutoare de stat destinate închiderii minelor neviabile, convenite cu Comisia Europeană, în cuantum mult mai mare. Mai exact, vorbim despre acordarea sumei de 74,714 milioane de lei pentru închiderea minelor Petrila, Paroşeni şi Uricani în anul 2017”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Precizările ME vin după ce în spaţiul public au apărut declaraţii care criticau decizia Guvernului de a închide trei mine de cărbune din Valea Jiului.

Guvernul a aprobat miercuri acordarea de ajutoare de stat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNIM).

Ministerul Energiei precizează că suma totală implicată de toate Guvernele care s-au succedat în perioada 2011-2019 este de 1,4 miliarde de lei pentru companiile CEH şi SNIM, în condiţiile în care suma totală autorizată de CE pentru acest proces este de 1,6 miliarde de lei.

„Cât priveşte îngrijorările aceloraşi declaranţi privind furnizarea de cărbune pentru CEH, reamintim că în cadrul CEH rămân două mine în exploatare – Vulcan şi Livezeni – care vor asigura necesarul de cărbune pentru producerea energiei electrice şi termice în cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Aşadar, cei care speculează abandonul industriei miniere în România nu doar că se înşeală dar induc o stare de nelinişte inutilă în zona Văii Jiului. Asta pentru că actualul Guvern nu doar că pune în aplicare planul de închidere a minelor necompetitive din România, dar are în derulare planuri de revigorare a industriei miniere”, se mai arată în comunicat.

În acest context, ME precizează că Guvernul actual pregăteşte construcţia unui grup nou de producţie în cadrul CEH la Mintia. Această investiţie în ciclu combinat va stabiliza economic, social şi energetic întreaga regiune şi, implicit, România. Decizia de investiţie a grupului de la Mintia a fost deja luată de compania de stat Romgaz, aceasta fiind deja angrenată în pregătirea demarării procesului investiţional (studiu de fezabilitate).

„În concluzie, ne rezervăm dreptul de a demonta toate aceste speculaţii care nu fac altceva decât să transforme un adevăr şi o preocupare reală guvernamentală pentru viabilitatea sectorului miner din România într-o cleveteală politică”, mai spun reprezentanţii ME.

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de stat pentru închiderea minelor de cărbune necompetitive din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

„Guvernul a aprobat două hotărâri de guvern, la propunerea Ministerului Energiei, privind aprobarea acordării unor ajutoare de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara şi din cadrul Societăţii Naţionale de închideri Mine Valea Jiului S.A. (…) Pentru Complexul Energetic Hunedoara, Ministerul Energiei a propus acordarea unui ajutor de stat de 60,6 milioane de lei. Acordarea acestui ajutor de stat este în concordanţă cu cerinţele Comisiei Europene. De asemenea, pentru închiderea minelor necompetitive din Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., pentru anul 2019, România şi Comisia Europeană au convenit în 2012 un plan privind închiderea minelor, iar acum a fost acordat un ajutor de stat de 52,7 milioane de lei”, a declarat Nelu Barbu la finalul şedinţei de guvern de miercuri.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...