Angela Merkel susţine Ucraina şi cere continuarea dialogului cu Rusia

Germania va continua să fie alături de Ucraina în privinţa integrităţii teritoriale a acestei ţări, a declarat vineri cancelarul german, Angela Merkel, după o întrevedere la Berlin cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, transmite DPA.
Economica.net - vin, 12 apr. 2019, 16:12
Angela Merkel susţine Ucraina şi cere continuarea dialogului cu Rusia

Merkel s-a pronunţat pentru continuarea contactelor diplomatice în formatul Normandia (cu participarea Franţei, Germaniei, Ucrainei şi Rusiei), lansat în 2014 pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei. „Cred că ar trebui să continuăm lucrul în acest format”, a spus ea, recunoscând totodată „condiţiile dificile” pentru dialog.

Referitor la procesul de pace de la Minsk, cancelarul a afirmat că nu s-a obţinut un armistiţiu stabil, chiar dacă intensitatea luptelor din estul Ucrainei a scăzut. Merkel a cerut Rusiei să îi elibereze pe cei 24 de marinari ucraineni făcuţi prizonieri la trecerea din Marea Neagră, prin strâmtoarea Kerci, către Marea Azov, în martie anul trecut.

Poroşenko a declarat că este pregătit să convoace un summit al grupului Normandia imediat după alegerile prezidenţiale care vor avea loc în Ucraina pe 21 aprilie. În turul al doilea al alegerilor el se va confrunta cu actorul de comedie Volodimir Zelenski, care a obţinut cele mai multe voturi în primul tur şi este în continuare cotat ca favorit în sondajele de opinie.

Preşedintele ucrainean a menţionat şi un subiect de conflict între ţara sa şi Germania, cerând din nou întreruperea construcţiei Nordstream 2, a doua conductă pentru gazele ruseşti, prin Marea Baltică. Merkel a replicat arătând că va continua să insiste ca Ucraina să rămână o ţară de tranzit pentru gazele din Rusia către vestul Europei. Proiectul Nordstream 2 a fost criticat şi de Statele Unite, care au avertizat că va creşte dependenţa Germaniei de gazul rusesc.

Angela Merkel a fost criticată pentru că s-a întâlnit doar cu Poroşenko, nu şi cu Zelenski, menţionează DPA. De la Berlin, preşedintele ucrainean urma să plece la Paris, unde contracandidatul său a fost primit deja de preşedintele francez Emmanuel Macron.

Te-ar mai putea interesa și
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" şi a cerut Bruxelles-ului să îşi menţină "independenţa......
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...