ACUE: Înainte să extindem reţelele de gaze, trebuie să vedem dacă oamenii pot plăti factura

Extinderea reţelelor de gaze nu trebuie să se facă din raţiuni electorale, iar autorităţile, înainte de a aduce conducta la poarta oamenilor, trebuie să se asigure că aceştia îşi pot permite plata facturii, a declarat, joi, Silvia Vlăsceanu, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), într-o conferinţă de profil.
Economica.net - joi, 18 apr. 2019, 12:24
ACUE: Înainte să extindem reţelele de gaze, trebuie să vedem dacă oamenii pot plăti factura

„Mie mi-e teamă că aceste extinderi de dragul de a face extinderi, pentru că vin nişte alegeri de primari, de parlamentari şi aşa mai departe, să nu aibă aceeaşi soartă ca extinderile de apă şi de canalizare. Suntem în secolul al XXI-lea şi vedem că suntem tot cu WC-ul în fundul curţii, pe româneşte. Dar mai rău, aici, vom asista şi la faptul că aceste reţele, după ce le-ai băgat în pământ, trebuie să le şi întreţii, să le asiguri o mentenanţă, şi costă”, a spus Vlăsceanu.

Ea a arătat că este nevoie de studii privind cât de eficientă este extinderea reţelelor de gaze în anumite zone.

„Foarte bine să avem gaze, ar trebui să facem o dezbatere ce facem cu aceste gaze. Poate e mic procentul de populaţie care are acces la gaze, dar trebuie să vedem şi unde sunt aceste localităţi, şi structura administrativă a României, dacă este eficient economic să introduci reţele de distribuţie în orice cătun, dacă oamenii îşi doresc. La prima vedere normal că îşi doresc şi dorim să avem cetăţeni cu nivel de trai ridicat şi condiţii de trai, apă canalizare, energie electrică, căldură, dar, după ce le-ai adus la poartă reţeaua, vor putea să plătească şi facturile?”, a completat reprezentantul ACUE.

Vlăsceanu a amintit că, anul trecut, Guvernul a amânat pentru 2021 definirea consumatorului vulnerabil.

„Subiectele se leagă, ajungem la discuţia despre consumatorul vulnerabil, care nu este doar cel care trebuie să plătească la facturi jumătate din venituri sau un procent din venituri. Vulnerabil este cel care nu-şi permite să consume energie din alte motive.
De ce am amânat legea privind venitul minim de inserţie, care avea prevederi legate de consumatorul vulnerabil, de ce am prorogat termenul până în 2021. Ştiţi ce scrie în nota de fundamentare? Că nu avem o bază de date centralizată la nivel naţional. România, care se laudă cu viteza internetului supersonică, nu avem bază de date. Putem accepta la nesfârşit astfel de explicaţii?”, s-a întrebat ea.

În opinia sa, lucrurile au mers din ce în ce mai rău, odată cu fiecare nouă guvernare.

„La fiecare ciclu electoral, toţi ne-am pus speranţe că va veni şi o schimbare în bine. Schimbări au venit, într-adevăr, şi am zis de fiecare dată că mai rău nu se poate. Realitatea a arătat că întotdeauna se poate”, a conchis Vlăsceanu.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...